Un șef al Google ne avertizează: Trăim în ”secolul uitat” și riscăm să ne pierdem amintirile

, 16 Feb, 13:23

Stocarea informațiilor în format digital a fost creată pentru a le garanta siguranța, dar există riscul ca acestea să nu mai poată fi accesate pe viitor.

Vicepreședintele Google avertizează asupra faptului că o cantitate uriașă de informații riscă să devină inaccesibilă pe viitor. Deoarece acestea au fost stocate în format digital, nu vor fi pierdute, dar mijloacele prin care acestea pot fi accesate devin învechite. Astfel, vechile programe sunt înlocuite de unele noi, iar efectul de ”bit rot” se produce. Vint Cerf, autorul recentei declarații despre ”secolul uitat”, se folosește de noțiunea de ”bit rot” pentru fenomenul de învechire a fișierelor, în urma căruia acestea devin complet inutile.

Mail-uri, materiale video, mesaje din social media, poze din vacanțele în Turcia, toate ar putea fi pierdute din cauza acestui fenomen, adică bit rot. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, unii au dat ca exemplu jocurile pe calculator. Multe dintre acestea au fost create pentru versiuni Windows foarte vechi, fiind acum inaccesibile unui număr important de utilizatori. Conform celor de la Guardian, primii pași ai umanității în era digitală ar putea fi pierduți.

După cum a declarat vicepreședintele Google, aruncăm informații în ceea ce ar putea deveni o gaură neagră. Astfel, iese la suprafață ironia acestei situații: stocarea în format digital avea rolul de a păstra în siguranță datele, însă tocmai aceasta ar putea fi cauza lor; mai exact, lipsa progreselor în ceea ce ține de programele cu care acestea pot fi accesate. ”Dacă țineți cu adevărat la niște fotografii, scoateți-le la imprimantă!”, a spus Vint Cerf.

eric schmidt presedintele google

Cercetătorii de la Universitate Carnegie Mellon din Pittsburgh lucrează deja la o posibilă soluție pentru această problemă: un computer capabil să mimeze modelele pe care rulează un software vechi. Avertismentul lui Vint Cerf vine în contextul în care, cu ceva timp în urmă, Eric Schimdt, un fost șef Google, a declarat că internetul va dispărea. „Voi răspunde foarte simplu că Internetul va dispărea“, a declarat Eric Schmidt, conform Mediafax în cadrul Forumul Economic Mondial de la Davos.

„Vor fi atât de multe adrese IP, atât de multe dispozitive, senzori, lucruri pe care le poți purta, lucruri cu care interacţionezi fără să îţi dai seama. Aceste lucruri vor fi parte a fiecăruia dintre noi tot timpul. Imaginați-vă că intrați într-o cameră şi camera este dinamică. Şi, cu permisiunea voastră, puteți interacționa cu lucrurile din cameră“, a explicat Schmidt cum crede el că va dispărea Internetul.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail