Test: iPhone 6 îşi striveşte concurenţa la gaming

, 23 Apr, 17:00

Pus pe aceeaşi linie cu un , HTC One M9 şi Motorola Nexus 6, un iPhone 6 se pare că oferă cea mai consistentă experienţă de gaming în teste.

Dacă avem în vedere ritmul lansărilor din domeniul smartphone-urilor, iPhone 6 poate fi clasificat ca fiind antic. În definitiv, au trecut mai bine de şase luni de când am auzit prima oară de cel mai nou telefon ieşit din Cupertino. În acest timp, Samsung, HTC sau Motorola sunt doar câteva exemple de companii care au scos noi gadgeturi pe bandă rulantă. Se pare, însă, că hardware-ul mai performant la prima vedere din Galaxy S6, HTC One M9 şi Nexus 6 nu are neapărat o utilitate practică.

Spre surprinderea multora, concluziile unui test publicat zilele trecute de cei de la Gamebench au poziţionat pe prima poziţie, când vine vorba de experienţa de gaming în deplasare, smartphone-ul celor de la Apple. Chiar dacă în ultimele săptămâni ne-au arătat că anumite titluri se încarcă mai repede pe Galaxy S6, o sesiune de gaming efectiv pe iPhone 6 se desfăşoară mai fluent. Nici HTC One M9 sau Nexus 6 nu reprezintă alternative mai performante la telefonul companiei lui Tim Cook.

Rezultatele la test le puteţi vedea surprinse în detaliu în graficele de mai jos. Sintetizând, un iPhone 6 are o rată minimă şi medie de cadre generate pe secundă mai mare decât un S6, M9 sau Nexus 6. În plus, fluiditatea experienţei de gaming, dată de abilitatea hardware-ului de a genera un număr constat de cadre pe secundă în cea mai mare parte a timpului este mult mai bună la iPhone.

Încercând să justifice un pic discrepanţele, cei de la Gamebench au ţinut să menţioneze că este posibil ca Galaxy S6 să fi obţinut un scor mai mic în teste pentru că are o rezoluţie a ecranului semnificativ mai mare decât a unui iPhone 6, motiv pentru care, un joc simplu, poate deveni subit mai pretenţios. Pasiunea dezvoltatorilor pentru iOS poate fi de asemenea responsabilă. În definitiv, cu toţii ştim că foarte multe jocuri sunt lansate întâi pe iPhone, înainte de orice platformă, fiind şanse foarte mari ca timpul investit în optimizarea liniilor de cod să fie mai mare în cazul platformei Apple.

 

ip6-s6-gaming-640x442

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail