Tehnologia Microsoft care îți arată de ce a dat două miliarde de dolari pe Minecraft

, 16 Iun, 16:20

În cadrul E3, cei de la Microsoft au testat o nouă versiune de Minecraft creată special pentru ochelarii de realitate virtuală HoloLens.

La începutul acestui an, Microsoft ne-a impresionat pe toți cu lansarea HoloLens. Ochelarii de realitate virtuală au un display HD transparent prin care utilizatorii pot vedea atât lumea reală cât și proiecțiile virtuale și se bazează pe o un procesor, o placă video și un procesor holografic, special creat. Acesta poate intui spre ce se uită utilizatorul și poate proiecta imagini.

La E3, cei de la Microsoft au ales să combine HoloLens cu Minecraft, unul dintre cele mai populare jocuri ale momentului, iar rezultatele au fost cel puțin impresionante. În cadrul prezentării, o întreagă lume din Minecraft a fost proiectată pe o masă în fața oamenilor din public. Cel mai important aspect, însă, a fost faptul că lumea respectivă putea fi explorată foarte ușor, iar comenzile vocale putea fi utilizate în orice moment. Indicația ”Lightning Strike”, de exemplu, va duce instant la producerea unui fulger în mediul virtual.

După cum scrie și publicația CNET, cel care utiliza HoloLens a putut explora îndeaproape castelul, vizualizând structurile din interiorul castelului. Din câte se pare, versiunea Minecraft pentru HoloLens va fi compatibilă și cu cea de PC, astfel încât toți jucătorii vor putea colabora între ei.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail