T-Me Studios oferă premii mari dezvoltatorilor cu idei la evenimentul HackaTME

, 15 Mai, 11:40

T-Me Studios organizează un hackathon de 24 de ore, în București, între 6 și 7 iunie. Premiile sunt consistente pentru dezvoltatori și aceștia le pot câștiga doar dacă vin în echipă de cel puțin două persoane. Au parte și de bonus, dacă în echipă este inclus și o fată.

La HackaTME, echipa care dezvoltă, în cele 24 de ore, cea mai inovatoare, complexă şi gata de lansat pe piață aplicaţie, într-o variantă cât mai funcţională, va câștiga premiul cel mare, adică 1.500 de euro. Locul doi va primi 1.000 de euro. Totuși, trebuie să știi că organizatorii sprijină mișcarea mondială pentru promovarea carierelor STEM în rândul fetelor. Astfel, T-Me Studios crește premiile pentru echipele mixte: dacă există o fată în echipă, atunci premiul este mărit cu 500 de euro.

Sub sloganul „No dress code. Just code-code“, evenimentul #HackaTMe se va desfășura la sediul We Love Digital de pe Bulevardul Dacia, nr. 30. La finalul celor 24 de ore de programare, juriul evenimentului, între care un top developer de la T-Me Studios, Radu-Sebastian Amarie de la Softbinator Algorithms și Bogdan Iordache de la  How to Web și Conectoo, va desemna cele două echipe câştigătoare. Sunt permise framework-urile open source, iar condiția esențială este ca nimeni să nu vină cu codul făcut „de-acasă“.

Regulamentul de participare la HackaTME

Hackathonul are în vizor programatorii cu experienţă şi capacităţi peste medie, iar participarea este, desigur, gratuită. T-Me Studios va asigura toate cele necesare pe tot parcursul celor 24 de ore de codare intensă, de la cafea la energizante, de la gustări la mesele principale, de la sandwich-uri la prăjituri (marca Happy Friday). Unul dintre scopurile acestui hackathon e de a aduce aproape unii dintre cei mai talentați dezvoltatori, să împărtășească idei unii cu alții și să concureze pentru a-și dovedi și aprofunda aptitudinile.

Înscrierile se pot face folosind acest formular până la miezul nopţii dintre 5-6 iunie. Uşile se deschid sâmbătă, 6 iunie, la 10 dimineaţa, iar prima linie de cod se va scrie începând cu ora 11. Hackathonul se încheie duminică la 10, după care juriul va delibera şi va alege echipele câştigătoare. După ce hackathonul se va încheia, va urma partea de prezentare a proiectelor în față juriului, dar nu va exista un public propriu-zis, dacă tracul te ține departe de un așa eveniment.

Regulamentul este pe pagina dedicată #HackaTMe, iar orice orice întrebări pot fi adresate pe pagina de Facebook a T-Me Studios. Dacă totul e clar, poți deja să te înscrii folosind formularul de aici. Dacă nu ai echipă, dar vrei să participi, poți completa formularul cu domeniile la care te pricepi și skill-urile tale și vei fi alocat unei echipe.

tmestudios-hackatme-hackathon-infographic_large

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail