Ștergerea memoriei te poate salva de dependența de droguri

, 12 Aug, 15:26

Dependenţa de metamfetamină este unul dintre viciile cel mai dificil de învins, în special pentru că amintirile legate de starea de euforie creată de acestă substanţă sunt foarte puternice.

Cercetătorii de la Universitatea din Florida au dezvoltat un medicament capabil să „şteargă” aceste amintiri. Acesta a fost testat pe şoareci. Mecanismul din spatele medicamentului care şterge amintirile se bazează pe cercetări anterioare cu privire la formarea memoriei. Se pare că procesul prin care creierul formează amintirile atunci când cineva consumă metamfetamină este anormal. Cercetătorii au reuşit să exploateze această diferenţă, astfel încât medicamentul să ţintească doar amintirile induse de substanţele psihostimulante, scriu cei de la Gizmodo.

Amintirile obişnuite, cum ar fi prima zi de şcoală sau o vacanţă, sunt stocate în creierul uman sub forma unor conexiuni de neuroni susţinute de proteina actină. Actina stabilizează rapid amintirea care este stocată în creier. În cazul amintirilor formate de amfetamine, actina nu este niciodată stabilizată. Cercetătorii au profitat de acest lucru şi au creat un medicament care acţionează la nivelul actinei, împiedicând-o să acţioneze pentru stabilizarea acestor amintiri.

În acest nou studiu, cercetătorii au folosit o altă moleculă, miozina IIB, care ajută la acționarea actinei, dar nu afectează modul în care aceasta este implicată în funcțiile cardiace și în cele musculare. Medicamentul pe care l-au creat, numit Blebb, distruge miozina și face posibilă ștergerea amintirii asociate cu metamfetamina. Se pare că ar fi suficientă o doză. În cazul experimentului pe şoarece, oamenii de ştiinţă au reuşit să demonstreze că medicamentul este un succes şi acţionează doar asupra acestor amintiri create sub efectul drogului.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail