06 iul. 2015 | 12:36

Sony pregătește Xperia Z5 pentru septembrie și cu dotări impresionante

ACTUALITATE
Sony pregătește Xperia Z5 pentru septembrie și cu dotări impresionante

Niciun anotimp fără un telefon, pare să spună Sony, și pentru al treilea an consecutiv face același joc și lansează două telefoane într-un an. Xperia Z5 ar urma să fie anunțat în septembrie. 

Sony Xperia Z4, cunoscut și drept Xperia Z3+, este deja pe piață, dar nu a fost la fel de promovat ca modelele lansate în anii precedenți. Urmează însă un Xperia Z5 care se vrea un flagship în adevăratul sens al cuvântului. Odată cu el, Sony pregătește și variante cu ecrane mai mici sau mai mari.

IFA 2015 se va desfășura în Berlin, în septembrie, și acesta e momentul în care Sony lansează, de regulă, cele mai bune telefoane. Odată cu Sony Xperia Z5 vor mai fi prezentate versiunile Compact și Ultra, cu ecran sub 5 inci, respectiv de 6 inci, scrie GSMArena.

Sony Xperia Z5 ar urma să aibă un ecran de peste 5 inci la rezoluție full HD sau QuadHD, o cameră foto de 20 megapixeli capabilă să filmeze 4K și un procesor Snapdragon 820, încă neanunțat, dar care va remedia multe dintre problemele actualei versiuni. Se mai adaugă pe lista de dotări un scanner de amprente și o baterie de 4.500 mAh despre care se poate spune, cel puțin, că este exagerat de mare și foarte probabil de negăsit pe Sony Xperia Z5 când se va lansa oficial. Până atunci, acestea sunt detalii neoficiale.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele