Snapdragon 820 va depăşi toate recordurile de performanţă

, 06 Aug, 09:30

Cei de la Qualcomm, după un trimestru economic dezastruos, speră să îşi spele păcatele prin intermediul noului SoC Snapdragon 820.

În ultimul an, de când am auzit prima oară de noul Snapdragon 810, acel procesor incredibil de sprinten a fost învăluit în scandal. Aproape toate telefoanele care l-au folosit s-au vândut prost, iar cele care s-au vândut bine s-au încălzit foarte tare. Cum era de aşteptat, acele probleme s-au reflectat în scăderea vânzărilor şi un profit semnificativ mai mic pe ultimul trimestru în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2014.

Pentru că era imposibil ca americanii să se dea bătuţi, aceştia lucrează intens la iminentul Snapdragon 820. Deşi nu avem încă o dată exactă de lansare pentru respectivul SoC, IFA 2015 fiind cea mai probabilă scenă pentru promovarea sa, majoritatea informaţiilor referitoare la următorul vârf de gamă de la Qualcomm au ajuns pe internet. Pan Jiutang, un analist asiatic a reuşit să pună mâna pe mai multe pagini cu informaţii legate de acel SoC şi nu a aşteptat foarte mult până când le-a publicat pe Weibo, Twitter-ul chinezesc.

În acest context, aflăm câteva detalii care ne fac să credem că Snapdragon 820 are potenţialul să fie un succes răsunător de piaţă. În primul rând, noul CPU Hydra din interior va avea o performanţă brută cu 35 de procente mai mare decât Snapdragon 810. GPU-ul Adreno 530, pe care îl vom vedea pentru prima oară în Snapdragon 820 va fi cu 40% mai sprinten decât fostul vârf de gamă al companiei şi cu 30% mai eficient din punctul de vedere al consumului energetic. De fapt, per ansamblu, datorită procesului de fabricaţie pe 14 nanometri, întregul System on a Chip ar trebui să fie mai eficient din prisma consumului de curent decât un Snapdragon 810 construit pe 20nm.

Per ansamblu, dacă e să fim pragmatici, în viaţa de zi cu zi, dacă veţi fi primii care îşi cumpără un telefon cu Snapdragon 820, e foarte probabil să nu simţiţi saltul de performanţă. Astfel de lansări au însă alt scop. Reuşesesc să alimenteze  dezvoltarea de jocuri din ce în ce mai impresionante grafic pe ecrane suprinzător de mici şi dispozitive incredibil de subţiri.

 

 

qualcomm snapdragon 820

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail