Selfie-ul cu un bizon e o idee proastă, dar cineva tot l-a făcut

, 27 Iul, 12:00

Aţi fost vreodată curioşi ce se întâmplă dacă vreţi să faceţi un selfie cu un bizon sau v-aţi gândit din start la ce este mai rău?

Dacă mai aveaţi vreodată vreun dubiu în legătură cu fascinanta lume în care trăim, este suficient să aveţi în vedere că undeva pe frumoasa noastră planetă există oameni care vor să facă selfie-uri cu bizoni. Deşi intenţia ar fi aproape justificabilă într-o grădină zoologică, mai mulţi oameni inconştienţi au încercat un astfel de gest într-o rezervaţie naturală, context în care animalele sunt libere. Doar în 2015 au fost înregistrate cinci persoane atacate de bizoni, dintre care trei vroiau să facă o poză împreună cu această creaţie incredibil de agresivă.

Cea mai recentă victimă a ajuns zilele trecute cu răni superficiale, din fericire, la clinica Old Faithful din Statele Unite ale Americii. Este vorba de o doamnă de 43 de ani care a încercat de curând să facă un selfie cu un bizon în Parcul Naţional Yellowstone. Martorii evenimentului au confirmat în totalitate că a fost vina persoanei, nu a bizonului. În contextul în care se apropiase la mai puţin de 6 metri de bizon, iar persoanele din jur au avertizat-o că este prea aproape, împreună cu fiica ei, respectiva a continuat să se apropie din simplul motiv că vroia să imortalizeze un cadru spectaculos. Nu a durat mult până când bizonul a început să alerge spre amândouă, context în care a ajuns doamna ce alerga din urmă şi a aruncat-o în aer. Din fericire, nu şi-a continuat manifestările naturale cu alte atacuri.

Un angajat al parcului a confirmat că membrii familiei au citit toate avertismentele legate de interacţiunea cu animalele aflate în sălbăticie, dar pentru că alţi oameni la fel de inconştienţie le-au ignorat, s-au gândit că pot şi ei să facă la fel. Ca idee, dacă vedeţi un bizon sau alt animal încornorat în libertate, nu este recomandabil să vă apropiaţi la mai mult de 23 de metri de el, în timp ce distanţa recomandată faţă de un lup sau urs este de 91 de metri. Puteţi încerca să fugiţi de astfel de creaţii, dar efortul va fi inutil în oricare dintre circumstanţe.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail