13 ian. 2015 | 08:48

Samsung continuă valul de lansări cu Galaxy J1

ACTUALITATE
Samsung continuă valul de lansări cu Galaxy J1

După ce ieri am aflat toate detaliile atrăgătoare ale noului , astăzi ajunge în lumina reflectoarelor noul Samsung Galaxy J1, un dispozitiv mainstream.

În urmă cu câteva luni au apărut primele zvonuri referitoare la o nouă convenţie internă a celor de la Samsung pentru denumirea telefoanelor pe care sud coreenii le scot pe bandă rulantă. Este vorba de cuvântul Galaxy urmat de combinaţia dintre o literă şi o cifră. Astfel au apărut deja seriile de telefoane Galaxy A, şi acum Galaxy J. Deşi nu mi se pare foarte constructiv faptul că în aceeaşi linie de produse există modele foarte ieftine şi modele scumpe, să plecăm totuşi de la premisa că cei de la Samsung au motivele lor pentru astfel de practici.

Cu toate că nu a ajuns încă pe piaţă, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva zile până vom avea parte de o lansare oficială a micuţului Galaxy J1. Ilustrat în imaginile de mai sus, gadgetul va avea numele de cod SM-J100. Acesta va fi promovat ca un dispozitiv mid-range, deşi va include câteva funcţii mai avansate. În primul rând, va fi construit în jurul unui panou de 4,3 inci cu o rezoluţie nativă WVGA. La interior, va ascunde o combinaţie dintre un procesor quad core Marvell PXA1908 de 64 de biţi tactat la 1,2 GHz, 1GB de memorie RAM şi o memorie internă de 4GB. Autonomia va fi asigurată de o baterie generoasă de 1850 mAh cu Ultra Power Saving Mode, iar cele două camere vor fi de 5, respectiv 2 megapixeli.

Cu o dată de lansare vehiculată pentru 14 ianuarie, nu ştim exact pieţele pentru care va fi destinat micul telefon, dar acesta are mari şanse să nu se comercializeze doar în ţări aflate în curs de dezvoltare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele