Samsung ar putea lansa și această tastatură odată cu Galaxy Note 5

, 08 Aug, 14:31

Samsung va lansa Galaxy Note 5 și Galaxy S6 Edge Plus în cadrul unui eveniment special, programat pentru data de 13 august. Totuși, dacă dăm crezare zvonurilor, acestea nu vor fi singurele gadgeturi pe care Samsung le va lansa atunci.

Tastatura din imaginea de mai jos a apărut pe contul de Twitter @evanleaks, cunoscut pentru numeroasele dezvăluiri făcute înainte de lansările oficiale ale companiei.

Conceptul nu este deloc nou, dar ar fi prima dată când Samsung ar lansa un astfel de gadget, probabil ca să vină în întâmpinarea celor care ar vrea să treacă la Android, dar nu vor să renunțe la tastele ușor de folosit ale telefoanelor Blackberry.

Cu toate că în imagine tastatura este montată pe un Samsung Galaxy S6 Edge Plus, nu este exclus să o vedem adaptată pe un Galaxy Note 5. Având în vedere că o tastatură fizică ar putea ajuta utilizatorii care vor un smartphone pentru productivitatea, aceasta ar funcționa perfect cu sytlusul din noul phablet al Samsung.

Rămâne de văzut dacă accesoriul își va face apariția în cadrul evenimentului Unpacked de pe 13 august și la ce preț.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail