Roboții visează și poți să vezi ce se întâmplă în mintea lor [FOTO]

, 19 Iun, 12:16

Roboții împrumută din ce în ce mai multe caracteristici umane, dar te-ai întrebat vreodată ce ai vedea dacă ai avea acces la creierele lor?

Cei de la Google au creat un program de recunoaștere a rețelelor neurale, care constă într-un set de modele de învățare statistice inspirate de sisteme biologice, în cadrul unui proiect numit Inceptionism. Practic, cercetătorii au antrenat rețelele neurale să recunoască lucruri și animale în fotografii, cu ajutorul a milioane de mostre introduse în sistem.

Scopul este de a optimiza sistemul vizual al computerelor, astfel încât să poată face diferența între obiecte și să interpreteze imaginile într-o manieră asemănătoare oamenilor. De exemplu, creația Google poate vedea forme în imagini, la fel cum noi vedem forme în nori. Rețeaua este făcută din 30 de straturi de neuroni artificiali, fiecare având o funcție diferită.

Primele straturi identifică caracteristici simple, precum margini și colțuri, cele de la mijloc interpretează tot caracteristici simple, dar distinctive, iar cele finale interpretează informația cu ajutorul datelor colectate de primele straturi și cele intermediare, astfel încât să poată veni cu rezultate complexe, scrie Motherboard.

Cercetătorii au explicat că o modalitate de a verifica felul în care rețeaua identifică lucruri ar fi să o întorci pe dos, pentru a observa cum le vizualizează. Aici au avut parte de o surpriză: rețelele neurale care au fost antrenate să facă diferența între imagini trebuie să le și genereze. Pe această cale, oamenii de știință au comandat rețelei să genereze o imagine interpretativă bazată pe o fotografie cu antilope. Drept răspuns, aceasta a produs imagini care arată de parcă ar fi fost pictate.

Cu cât cerința este mai complexă, cu atât sunt mai ambigue imaginile rezultate. De exemplu, cercetătorii au explicat că dacă un nor seamănă cu o pasăre, chiar și vag, rețeaua o va face să semene și mai mult. Într-un final, este foarte posibil să ai o poză detaliată cu o pasăre și să nu înțelegi exact de unde vine.

Google deja folosește inteligența artificială pentru recunoaștere facială și pentru procesarea limbajelor naturale. Inginerii software au sugerat că noua funcție s-ar putea dovedi utilă pentru artiști, ajutându-i să își reinterpreteze conceptele vizuale. De asemenea, software-ul de recunoaștere a imaginilor este deja comercializat, chiar dacă nu e perfect încă. Așadar, dispozitivele cu Android vor visa în curând la oi electrice.

 

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail