Playtest: Intel Compute Stick – Buturuga mică și carul prea mare

, 17 Iun, 18:25

Acum este evident că un calculator nu trebuie să fie cât un dulap și că vor continua să devină mai mici. Cel mai interesant computer de buzunar este Intel Compute Stick și nu neapărat pentru că este desăvârșit acum, ci pentru că are un potențial mare.

După cum au evoluat telefoanele în ultimul deceniu era evident că vom ajunge să purtăm cu noi un computer și nu în geantă, ci la legătura de chei ca pe un stick USB. Intel face un pas mare, pe cât de mare îi este importanța în acest domeniu, și lansează Compute Stick. Mai are însă de lucrat la el și de investit atât în dezvoltarea performanțelor, cât și în sporirea și îmbunătățirea conectivității.

Din această săptămână este disponibil și în România, la un preț de sub 800 de lei, și primești un gadget-computer care, în cel mai potrivit scenariu, îți transformă televizorul într-unul inteligent dotat cu Windows 8.1. Totodată, există și o versiune cu Linux, dar hardware-ul este ceva mai slab. În cel mai rău scenariu te vei enerva crezând că ai cu tine un computer, dar care nu livrează nici cât un netbook.

Ce face Intel Compute Stick?

MicroPC-ul Intel este un computer complet funcțional, dacă îi admiți lipsa de porturi și performanțele care nu pot fi comparabile cu cele ale unui desktop sau ale unui laptop. Sunt însă comparabile cu cele ale unui telefon mid-range.

Întâi, trebuie să știi că Intel Compute Stick este disponibil în două variante, ambele echipate cu un procesor Intel Atom quad-core Z3735F pe arhitectură Bay Trail. Versiunea cu 2GB de memorie RAM și 32GB spațiu de stocare are Windows 8.1 preistalat. Compute cu Linux dispune de o 1GB memorie RAM și 8GB spațiu de stocare, dar vestea bună în cazul ambelor versiuni este că poți extinde spațiul de stocare cu un card microSD.

Intel Compute Stick si dotarile sale

La o privire sumară ai putea spune că Intel n-a avut ceva mai bun de făcut decât să copieze Google Chromecast. Ca design nu sunt diferențe mari, dar în timp ce Google îți oferă o „punte” între un dispozitiv mobil – telefonul tău cu Android – și televizor, Intel îți oferă un PC prin care să navighezi pe Internet direct de pe televizor sau să îți faci acasă un centru multimedia de vizionat filme și ascultat muzică prin streaming.

Poate nu este evident din poze, dar are dimensiuni de 10,3 x 3,7 x 1,2 cm, iar conectivitatea este asigurată prin Bluetooth 4.0 și Wi-Fi 802.11 b/g/n pentru conectarea la Internet. Dispozitivul are și un port USB 2.0, iar conectarea la televizor (sau monitor) se face printr-un port HDMI. Între butonul Power și portul USB ai un port pentru alimentarea cu energie a Compute.

Intel Compute Stick la Playtech (11)

Dacă nu simți nevoia să experimentezi cu astfel de gadgeturi, cel mai probabil ți-l vei cumpăra și îl vei conecta la un televizor. Odată făcut acest pas, cel mai inspirat de a folosi Intel Compute Stick, navighezi pe Internet, te uiți la filme, asculți muzică și, într-o anumită măsură, te poți juca.

Intel Compute Stick la Playtech (4)

Intel Compute Stick ar putea fi folosit în școală, cu profesorul aducându-și informațiile esențiale pe el și având nevoie doar de un monitor, nu de laptop, ori același scenariu poate fi aplicat într-o întâlnire business, în care ai nevoie să prezinți anumite proiecte. Sunt destule momente în care un laptop e prea mult, un desktop e prea greu și telefonul încă n-are Windows. Pentru astfel de scenarii de utilizare e util un așa microPC.

Pro și contra pentru Intel Compute Stick

Cu un port USB, parcă Intel face un teasing neplăcut. Nu poți conecta o tastatură și un mouse în același timp și fără cele două nu poți folosi pe deplin gadgetul. Este util portul, dar este pe jumătate. Aș vedea, la versiunea 2.0, două porturi microUSB și două cabluri USB OTG (on-the-go) livrate în pachet, ca să poți folosi perifericele de care ai nevoie. Poți utiliza un mouse prin Bluetooth, dar conectivitatea are de suferit.

Cumva, nu există o foarte bună separare a celor două moduri de conectivitate wireless și un mouse sau o tastatură conectate prin Bluetooth se vor dovedi motive suficient de bune cât să urăști această tehnologie. Se poate să fie o problemă de software, dar foarte probabil e una de hardware pe care o vor rezolva abia printr-un update de anul viitor.

Intel Compute Stick la Playtech (9)

Stick-ul este portabil, asta e evident, și deocamdată este cel mai mare avantaj. De asemenea, ne propune o nouă nișă de dezvoltare a gadgeturilor. Dacă Google a reușit să înghesuie un computer în Glass, Intel a făcut asta cu un stick USB. Este excelent pentru a-ți face din televizorul tău unul smart, dar încă nu este un computer pe care să îl utilizezi zilnic. Este un experiment și este în derulare.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail