Planeta X ar putea aduce sfârșitul lumii și este căutată cu un telescop enorm

, 03 Feb, 11:03

Oamenii de știință dispun de un telescop gigant care ar putea fi capabil să demonstreze existența Planetei X, un corp care s-ar ascunde în spatele planetei Neptun și care ar putea distruge Terra.

Planeta X, cunoscută și ca Nibiru, a stârnit numeroase dezbateri atât printre cercetători, cât și prin adepții teoriilor conspirației. Ideea că Planeta X va aduce sfârșitul lumii, intrând în coliziune cu Pământul, e una din vremuri antice, fiind pomenită inițial de către sumerieni, cu 5.000 ani îEn.

Lucrările cu telescopul creat special pentru a o găsi pe Nibiru au început deja, pe vârful unui munte din Chile. Timp de mai mult de un secol, cercetătorii au observat o serie de fenomene ciudate care ar putea fi explicate prin prezența unei planete necunoscute la marginea sistemului nostru solar.

Este un volum imens de spațiu în sistemul nostru solar. Nu știm aproape nimic legat de ce s-ar putea ascunde acolo”, a declarat Kevin Luhman, astronom de la Universitatea Penn State, pentru NPR.

Cercetătorul a ridicat și problema conspiraționiștilor. ”Sunt multe astfel de persoane pe Internet, persoane care cred că, de exemplu, NASA știe despre aceasă planetă nevzută, dar faptul că acesta s-ar afla pe o traiectorie de coliziune cu Terra îi oprește pe savanți să îi anunțe pe oameni despre ea”, a mai spus el.

Cele mai recente eforturi de descoperire a planetei Nibiru s-au învârtit în jurul telescopului spațial WISE, creat de NASA. Acesta este capabil să detecteze razele infraroșii. Cu această tehnologie, astronomii ar fi putut descoperi o planetă de dimensiunile lui Jupiter sau Saturn, deoarece acești giganți gazoși emană suficientă lumină infraroșie. De asta se crede că Planeta X ar putea fi de dimensiunile Pământului sau ale planetei Roșii, lucru care coincide cu teoriile internauților conspiraționiști.

Problema este că, până acum, oamenii de știință nu a avut cum să caute planete mai mici și mai rece. Orice planetă aflată la acea distanță, în spatele lui Neptun, s-ar deosebi foarte greu printre celelalte corpuri cerești.

Până acum un an, sau doi, pur și simplu nu aveam tehnologia necesară pentru a face asta, deoarece nu aveam telescoape suficient de mari și nici camere suficient de bune atașate pe acestea”, a explicat Scott Sheppard, astronom în cadrul Instituției Carnegie pentru Știință.

Până acum, telescopul din Chile i-a ajutat pe oamenii de știință să descopere o planetă pitică, numită Biden, realizată în totalitate din gheață. ”Credem că, probabil, sunt obiecte mult mai mari decât Pluto în acel spațiu. Ar putea fi chiar o planetă de dimensiunea planetei Marte sau a Pământului”, a mai spus Sheppard.

Există deja dovezi că un corp de dimensiuni mai mari s-ar putea ascunde în partea întunecată a sistemului nostru solar. Mai exact, observând orbitele piticei din gheață și a celorlalte corpuri mici care o înconjoară, oamenii de știință au descoperit un tipar. ”Nu te-ai aștetpta la asta. Te-ai aștepta ca orbitele să fie aleatorii”, a mai declarat Sheppard.

Practic, orbitele respectivelor corpuri ar putea fi influențate de forța unui planete mari, necunoscut. ”Cred că asta, ca orice altă descoperire, este numai vârful iceberg-ului. Și mai cred că va mai dura ceva timp până când cineva va putea explica exact fenomenul și mai ales până când toată lumea va accepta respectiva explicație”, a opinat Chad Trujillo, de la observatorul Gemini.

Cele mai fanteziste teorii vorbesc despre faptul că de pe Planeta X (sau Nibiru) au venit extratereștrii Anunaki care au dus la terraformarea planetei și crearea noastră ca specie. Cercetătorii nu se aruncă să facă declarații în acest sens și rămâne de văzut dacă o nouă planetă își va face apariția în manualele școlare.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Dan Andreescu

„Planeta X, cunoscută și ca Nibiru…fiind pomenită inițial de către sumerieni, cu 5.000 ani îEn.” De unde ati scos bazaconia asta? Aratati-mi un singur arheolog. istoric care spune asa ceva (nu nebuni ca Daniken). Ati luat-o rau pe ulei.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail