Cum plănuiesc europenii să rivalizeze cu Silicon Valley

, 22 Apr, 17:05

Comisia Europeană își va dezvălui strategia de a crea o piață digitală unică pe data de 6 mai. Cum va funcționa aceasta și care sunt avantajele?

Strategia are următoarele domenii principale de acțiune: oferirea unui acces mai bun consumatorilor și întreprinderilor la bunurile și serviciile digitale, prin facilitarea comerțului electronic transfrontalier, găsirea de soluții pentru problema geo-blocării, modernizarea legislației privind drepturile de autor și simplificarea regimurilor TVA.

De asemenea, se dorește crearea de rețele și servicii digitale prospere, prin revizuirea normelor privind telecomunicațiile si mass-media pentru a încuraja investițiile, îmbunătățirea coordonării statelor membre în relație cu spectrul de frecvențe, măsuri de creștere a încrederii în serviciile online și de eliminare imediată a conținutului ilegal, precum și prin adoptarea rapidă a normelor privind protecția datelor cu conținut personal;

Astfel, vom avea o economie și o societate digitale cu potențial de creștere pe termen lung, prin tranziția la un sistem industrial inteligent („industrie 4.0„) și la standarde adecvate, măsuri pentru utilizarea eficientă a beneficiilor oferite de economia bazata pe date („big data”) și de tehnologiile de tip “cloud computing” și, nu în ultimul rând, dezvoltarea competențelor digitale în rândul cetățenilor europeni.

Europa, tehnologizată insuficient

Datele arată că 41% dintre întreprinderile europene nu utilizează tehnologia digitală. Folosindu-se de Internetul Tuturor Lucrurilor, un concept care definește o lume în care totul este conectat prin Internet, oficialii europeni cred că este o șansă imensă pentru continent de a-și muta industriile de bază în era digitală și de a repune pe picioare economia. O singură piață digitală ar putea aduce un profit de 340 de miliarde de euro produsului intern brut european, ar putea crea 3,8 milioane de locuri de muncă și reduce costurile administrației publice cu 15-20%.

„Mesajul pe care Europa îl transmite antreprenorilor în prezent este să stea acasă. Europa are o bază de consumatori de 500 de milioane de oameni, în timp ce SUA are 350 de milioane, dar firmele bazate pe tehnologie sunt blocate de rigiditatea legilor în cazul nostru”, a declarat Andrus Ansip, unul dintre principalii susținători ai pieței digitale unice.

De exemplu, blocarea conținutului online în funcție de criterii geografice, precum în cazul Netflix, ar trebui să fie înlăturat. Legea dreptului de autor ar trebui revizuită și făcută mai permisivă. Potrivit lui Ansip, mentalitatea europenilor în ceea ce privește copyright-ul este blocată în secolul XVIII. Contractele exclusiv teritoriale între producătorii de conținut și distribuitori vor fi modificate, astfel încât persoanele care plătesc pentru un serviciu în țara în care locuiesc să beneficieze de el și în alte țări europene.

Comisia Europeană are planuri mari de dezvoltare

Comisia Europeană a deschis în 2014 o anchetă în privinţa tratamentului fiscal aplicat de Guvernul Irlandei companiilor înregistrate în această ţară şi folosite de Apple pentru operaţiunile locale. Responsabilii UE privind concurenţa caută să afle dacă regimurile fiscale, aplicate pentru multinaţionale de unele ţări membre, instituite pentru a atrage investiţii, nu contravin regulilo rprivind ajutorul de stat. Decizia CE vine în contextul în care o investigaţie a Senatului SUA a arătat că Apple a folosit companii înregistrate în Irlanda care „nu aveau rezidenţă fiscală nicăieri, pentru a pune deoparte zeci de miliarde de dolari din impozitul pe profit”, scria Reuters.

Comisia intenționează să înlăture barierele tehnice și legislative care împiedică libera circulație a datelor în Europa, precum și să investească în piața telecomunicațiilor. Țările nordice beneficiază de Internet rapid de mulți ani, dar încă există țări europene care folosesc rețele 3G sau chiar 2G.

Gunther Oettinger, comisar pentru economia digitală și societate, a declarat: „Europa nu poate fi în fruntea revoluției digitale cu un pachet de 28 de norme diferite pentru serviciile de telecomunicații, drepturile de autor, securitatea IT și protecția datelor. Avem nevoie de o piață europeană, care să permită noilor modele de afaceri să se dezvolte, care să permita creșterea startup-urilor și să permită industriei să profite de Internet. Oamenii trebuie să investească, la rândul lor, în capacitățile lor IT, fie că este vorba de muncă sau de timpul lor liber”.

De asemenea, urmează o examinare a companiilor Google, Facebook, Apple, Uber și AirBnb pentru a depista eventuale încălcări ale bunelor practici sau legi. Ansip a declar că acestă strategie nu urmărește în niciun caz să limiteze progresul firmelor americane în Europa.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail