OnePlus One, cel mai dorit telefon din 2014, primește sistem de operare nou: OxygenOS

, 30 Ian, 13:29

În 2014, OnePlus a venit cu o strategie interesantă și a reușit să-și promoveze foarte bine telefonul OnePlus One. Totuși, compania a avut probleme cu cei de la Cyanogen și acum își anunță propriul sistem de operare.

OnePlus și Cyanogen au avut probleme prima dată din cauza unui concurs al chinezilor, văzut drept sexist de cei din presă, iar apoi a venit problema din India, când OnePlus One n-a putut fi vândut din cauza parteneriatului Cyanogen cu Micromax. Asta i-a făcut pe cei de la OnePlus să își facă propria versiune de Android, iar acum aceasta primește un nume: OxygenOS.

În China, OnePlus One s-a vândut cu Color OS de la Oppo, compania de la care a plecat directorul și fondatorul OnePlus. Dacă în 2014, OnePlus a venit cu sloganul „Never Settle“, în 2015 se pare că alege oxigenul pentru a-i reprezenta trăsăturile: simplicitate și necesitate. Dacă ai vrut un smartphone OnePlus One știi deja că a trebuit să aștepți invitație sau să ai noroc să prinzi unul în zilele în care a fost vândut fără invitație.

Dacă ai OnePlus One și vrei să știi ce sistem de operare ți se potrivește, ori vrei să îți cumperi, nu fi prea optimist cu privire la Oxygen. Este doar Android cu interfață diferită. Așa cum LG, HTC și Samsung au interfețe proprii de ani de zile, modificate în raport cu filosofiile de design ale momentului, așa și acesta va fi puțin din toate și puțin din Android stock. Pe 12 februarie aflăm mai multe despre Oxygen. Până atunci, Cyanogen rămâne cea mai interesantă și eficientă distribuție terță, dacă nu luăm în calcul ceea ce face Xiaomi cu MiUI.

MIUI OS 3

Cum de a avut OnePlus One atât de mult succes? Într-un interviu publicat anul trecut, Carl Pei, director și fondator OnePlus, a explicat cum a avut succes. „În mod normal, când lansezi un telefon există un interes foarte mare în prima lună, apoi în a doua și a treia vânzările încep să scadă rapid. Pentru OnePlus, dacă te uiți la statistici, vânzările continuă să crească“, a declarat Carl Pei pentru Forbes. Au reușit asta investind în marketing mai puțin decât costă un One, adică 300 de dolari. „Toți banii au fost cheltuiți pe diverse reclame în Facebook. Vedem acum că am atins o masă de utilizatori care ne ajută și ne transmit mesajul mai departe“, a mai adăugat Pei.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail