O ”bestie” chinezească: OnePlus Two ar putea avea specificații impresionante

, 19 Ian, 07:56

Deşi OnePlus One a avut parte de lansare specială în 2014, , foarte mulţi visează deja la urmaşul său, OnePlus Two.

Nici nu am intrat bine în 2015 şi pe internet au început să circule foarte multe zvonuri referitoare la noile smartphone-uri pe care le vom vedea lansate. În această categorie intră şi OnePlus Two care, cu un pic de noroc, ar trebui să ajungă în mâinile multora dintre noi după lansarea oficială.

a făcut valuri în 2014 datorită raportului preţ/performanţă competitiv şi, într-o oarecare măsură, din cauza faptului că nu putea fi cumpărat în condiţii normale. Pentru anul acesta, oficialii companiei au afirmat deja că OnePlus Two va ,,surprinde oamenii”. În ceea ce priveşte specificaţiile hardware ale iminentului aparat ne putem aştepta ca acesta să fie construit tot în jurul unui panou de 5,5 inci, dar cu o rezoluţie nativă 2K – Quad HD, în loc de Full HD. Partea de procesare va fi asigurată de o combinaţie dintre un SoC Snapdragon 810 de la Qualcomm şi o cantitate impresionantă de 4GB RAM. Faţă de cei 3100 mAh specifici bateriei din OnePlus One, în noul smartphone ar trebui să vedem o creştere până la 3300 mAh. În conformitate cu toate celelalte telefoane de vârf ce urmează să-şi facă apariţia în următoarea perioadă, gadgetul ilustrat mai sus sub formă de concept ar trebui să vină preinstalat cu Android 5.0 Lollipop.

Nu este exclus ca în 2015 să vedem şi un smartphone mai micuţ lansat de aceeaşi companie, dar o versiune Mini sau Compact de OnePlus Two va rămâne pentru un moment doar la stadiu de ipotetic. Nu de alta, dar nici un reprezentant al companiei nu a făcut vreo referinţă la un asemenea dispozitiv.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Nu e de mirare tinand conta ca si OnePlus One a avut specificatii de top la momentul aparitiei si inca este un telefon foarte bun.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail