Noul Motorola Moto G va fi rezistent la apă

, 21 Iul, 12:06

Despre Motorola Moto G apar atât de multe zvonuri în ultima vreme, încât ai putea crede că este unul dintre cele mai prost păstrate secrete.

Peste o săptămână, pe 28 iulie, cei de la Motorola vor organiza un eveniment în cadrul căruia vor introduce pe piață noile lor telefoane: Moto X și Moto G. Cel mai probabil, flagship-ul Moto X va atrage atenția tuturor, însă cele mai multe leak-uri până acum au avut legătură cu Moto G. Urmaș al unui dintre cele mai bune telefoane mid-range din ultimii ani, Moto G (2015) a fost prezentat în numeroase imagini în ultimul timp, iar unele dintre acestea scot la iveală detalii interesante în legătură cu terminalul.

Astfel, conform site-ului Pocketnow, Moto G va fi primul din serie care va beneficia de rezistență la apă. Mai exact, acesta va putea fi scufundat în apă adâncă de până la un metru pentru maximum 30 de minute. Spre deosebire de acesta, actualul Moto G este rezistent doar la stropire. Informația a fost obținută dintr-o poză în care pe ecranul telefonului este afișată foarte clar certificarea IPX7.

Moto G

Din punct de vedere al design-ului, Moto G va semăna foarte mult cu ultimele modele ale companiei, inclusiv Nexus 6. Din câte se pare, noul terminal va avea un ecran de 5 inci la rezoluție HD, un procesor Qualcomm Snapdragon 410 și 1GB de memorie RAM. De asemenea, va beneficia de o cameră de 13 megapixeli, cu una frontală de 5 megapixeli, 8GB spațiu de stocare și conectivitate 4G/LTE.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail