Nokia va reveni pe piața telefoanelor mobile anul viitor

, 14 Iul, 11:37

Finlandezii de la Nokia susțin că ar putea începe să creeze telefoane mobile din nou, însă nu mai devreme de sfârșitul anului viitor.

În urma vânzărilor foarte slabe înregistrate în ultimii ani, consecință a popularității din ce în ce mai mare a dispozitivelor Samsung și Apple, cei de la Nokia și-au vândut afacerea cu telefoane mobile celor de la Microsoft. Printre altele, compania din Redmond se poate folosi acum de brandul Nokia până în anul 2016, însă în ultimul timp au apărut din ce în ce mai multe zvonuri conform cărora finlandezii ar putea reveni pe piață.

Conform unei știri publicate de cei de la Reuters, compania a confirmat în mod oficial că ar putea proiecta telefoane din nou, folosindu-se de numele său odată ce perioada menționată în contract expiră. Finlandezii s-ar ocupa de design, în timp ce o companie parteneră ar urma să se ocupe de procesul de fabricația, vânzări, promovare și relații cu clienții.

Un nou terminal ar putea fi lansat la finalul anului 2016, în al patrulea trimestru financiar. În urmă cu aproximativ o lună, CEO-ul Rajeev Suri a confirmat și el pentru publicația germană Manager Magazin că Nokia va începe din nou designul de produs și va debloca licențierea de smartphone-uri din 2016.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail