Noi detalii despre Sony Xperia Z4 Compact: specificații de top în ”ambalaj” mini

, 29 Iun, 13:16

Japonezii de la Sony nu o duc prea bine pe piața de smartphone-uri, iar cel mai recent telefon (cunoscut sub numele de Z4 sau Z3+, în funcție de piață) nu a primit review-uri întocmai pozitive. Mai există, totuși, o speranță pentru companie: Sony Xperia Z4 Compact. 

Seria Compact de la Sony a fost mereu foarte apreciată, atât de public, cât și de presa de specialitate. Telefoanele Z Compact oferă performanțele unui vârf de gamă în corpul unui Mini.

Acum s-ar părea că detaliile despre Sony Xperia Z4 Compact au ajuns pe Internet, iar viitorul smartphone japonez nu se îndepărtează de rețeta succesului consacrată de predecesori.

Astfel, Sony Xperia Z4 Compact, aparent denumit E5663, a apărut într-un benchmark și ar putea fi lansat inițial în India. Din rezultatele testelor sintetice aflăm că display-ul va fi de 4,6 inch full HD, iar memoria RAM va fi de 3GB.

Spațiul de stocare va fi de 16GB, iar camerele foto vor fi de 20,7, respectiv 13MP. O caracteristică ciudată este procesorul. Din benchmark reiese că telefonul va folosi un Mediatek MT6795, cu opt nuclee tactate la 1,9 Ghz. Performanța va fi una bună, dar nu ar egala un smartphone dotat cu procesor Snapdragon.

Sperăm că acest smartphone va ajunge și în alte părți ale lumii și că nu va fi un model destinat doar indienilor.

sony-e5663-1-431x480

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail