MSI Cubi este un PC ultracompact, dar dotat cu cel mai nou procesor Intel

, 21 Mar, 15:00

Dacă eraţi în căutarea unui computer, recent anunţatul MSI Cubi s-ar putea să fie soluţia perfectă pentru spaţii restrânse în care aveţi nevoie de un .

Odată cu lansarea de către Intel a unor procesoare din ce în ce mai eficiente energetic, din ce în ce mai mulţi producători au început să lanseze sisteme silenţioase ultracompacte. Multe dintre ele nici măcar nu vin cu un sistem activ de răcire. În plus, sunt foarte ieftine şi includ posibilităţi decente de upgrade ulterior. În această categorie intră şi recent anunţatul MSI Cubi.

Ilustrat în imaginea de mai sus, cel mai recent HTPC al celor de la poate fi achiziţionat atât cu o carcasă albă, cât şi una neagră, în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Acesta va putea fi achiziţionat până la sfârşitul lunii martie şi, proporţional cu bugetul investit, de la 290 până la 500 euro, poate include unele dintre cele mai recente procesoare Ultra Low Voltage de la Intel cu grafică integrată Intel HD Graphics: Celeron 3250U, Pentium 3805U, Core i3-5005U şi Core i5-5200U.

Suportă o cantitate maximă de 8GB memorie RAM, are un slot mSATA pentru SSD-uri şi un spaţiu pentru hard disk-uri de 2,5 inci. Dimensiunile sale cu 115 x 111 x 35 milimetri. Deşi silenţioasă, răcirea sa este activă. Partea de conectivitate include un port HDMI, un mini DisplayPort, Gigabit Ethernet şi patru porturi USB 3.0, dintre care două sunt frontale şi două pe spate.

Nu lipseşte de pe partea din faţă a sistemului o ieşire de căşti cu microfon. Pentru comunicaţii wireless, puteţi apela la Bluetooth 4.0 sau Wireless IEEE 802.11 AC. Unul dintre motivele pentru dimensiunea sa redusă ţine şi de sursa de alimentare externă cu o putere de 65 watt. În teorie, nu ar trebui să aşteptăm foarte mult până când micuţul gadget va ajunge pe meleaguri mioritice. Sunt necesare doar câteva săptămâni.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail