Mistery Midweek – un nou set de reduceri importante pe Steam la jocuri

, 11 Feb, 14:21

Deşi ne-am obişnuit să vedem în mijlocul verii sau în luna decembrie, cei de la Steam au dat drumul la o nouă serie de reduceri – Mistery Midweek.

Contrar unei practici începute în urmă cu câţiva ani, cei de la , au decis să vină cu o super ofertă, cel mai probabil, pentru studenţi. Nu de alta, dar aceştia din urmă se pregătesc, în curând, pentru o vacanţă bine meritată după sesiune.

Deşi vor mai trece câteva săptămâni până veţi intra în vacanţă, nu prea aveţi timp să aşteptaţi pentru a vă achiziţiona câteva jocuri de aventură la super ofertă. Reducerile misterioase, ascunse în spatele campaniei Mistery Midweek, nu vor fi valabile decât până pe vineri, 13 februarie. În total aveţi la dispoziţie aproximativ 40 de titluri, cele mai multe dintre ele de aventură/mister. Ca de fiecare dată când vorbim de reduceri pe Steam, vor exista jocuri al căror preţ va scade şi cu 75%.

Ca urmare, dacă vă pregătiţi de concediu, vacanţă sau pur şi simplu vreţi o pauză de la activităţile cotidiene, s-ar putea să găsiţi o soluţie atrăgătoare în aceste jocuri. Dacă nu aveţi acces la un PC cu Steam instalat, eventualele achiziţii pot fi realizate şi prin intermediul site-ului Steam, accesibil la această adresă.

Printre titlurile care s-ar putea să vă intereseze se numără seria Max Payne, Broken Sword, Gunpoint sau L.A. Noire.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail