Microsoft Surface Hub este un all-in-on supradimensionat de peste 2 metri [VIDEO]

, 22 Ian, 05:27

În cadrul aceluiaşi eveniment în care am aflat toate informaţiile despre Windows 10, a fost anunţat noul MIcrosoft Surface Hub, un all-in-one supradimensionat.

Cei de la Microsoft au făcut un efort astăzi în a ne impresiona cu tot ce este mai bun despre Windows 10, următoarea versiune majoră de Windows. În acelaşi timp, ne-au atras atenţia cu mici picanterii hardware care, deşi s-ar putea să nu vă fie adresate, reuşesc să fie spectaculoase.

Un astfel de gadget din altă ligă este ilustrat în imaginea de mai sus. Este o un all-in-one cu diagonala de peste 2 metri, este unealta perfectă pentru colaborare într-o echipă şi ar putea întruchipa un mijloc prin care, şedinţele clasice dintr-o companie, sunt aduse în secolul 21. La bază, putem clasifica Microsoft Surface Hub ca pe  o tabletă supradimensionată cu diagonala de 84 de inci. Este un produs rezultat din achiziţia de către Microsoft, în 2012, a unei companii specializată în soluţii sensibile la atingere, preinstalate cu Windows, ce purta numele de Perceptive Pixel.

La nivel hardware, acest aparat este construit cu un amalgam de senzori. Are WiFi, NFC, microfoane, camere video şi multe altele. Superficial este un alt sistem cu Windows care, întâmplător, este produs de Microsoft. În ceea ce priveşte software-ul, va veni preinstalat cu Windows 10, va rula toate aplicaţiile menite pentru acest SO fără probleme, dar va include şi câteva particularităţi menite să ne atragă atenţia că vorbim de o unealtă business. Va incorpora nativ Skype for Business, va include suport nativ pentru interacţiunea mai multor persoane cu un stylus şi nu va întâmpina nici un fel de problemă în a partaja într-un mod automat toate informaţiile discutate într-o şedinţă cu toţi participanţii la finalul ei.

Nu avem încă nici o idee când Microsoft Surface Hub va deveni un produs de serie, dar respectiva etapă ar trebui să aibă loc la scurt timp după ce Windows 10 va fi lansat oficial, peste câteva luni.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail