Microsoft Hyperlapse iese din beta pentru Android și e gata să te facă regizor de virale

, 20 Iul, 10:30

În cazul în care aţi avut din totdeauna o fascinaţie pentru filmările în format timelapse, Hyperlapse de la Microsoft ar putea fi soluţia.

 Au trecut deja câteva luni de când cei de la Microsoft, în format beta, au publicat o aplicaţie Hyperlapse în magazinul virtual Google Play. Aceasta din urmă era gratuită pentru utilizatorii de Android, iar începând de astăzi câştigă statutul de versiune finală. Ca urmare, dacă nu aţi reuşit să participaţi la beta din varii motive, acum este momentul să înţelegeţi mai bine eforturile gigantului din Redmond.

Între timp, aplicaţia nu s-a schimbat foarte mult ca funcţionalitate sau interfaţă. Utilizatorii pot înregistra clipuri în format timelapse cu propriul telefon prin intermediul programului care compresează şi ,,grăbeşte” respectiva filmare.  Utilizatorii pot alege o viteză de redare de la 1 la 32x, iar dacă aveţi o fascinaţie pentru a genera astfel de clipuri în format selfie, există şi această posibilitate.

Din multe puncte de vedere, acelaşi volum de funcţii descrise mai sus se regăseşte în aplicaţia Hyperlapse de la Instagram. Diferenţa majoră dintre cele două ţine de platforma pe care sunt disponibile. Instagram Hyperlase poate fi descărcată doar pe iOS, iar creatorii săi au afirmat că nu va veni niciodată pe Android din cauza modului în care funcţionează giroscopul şi API-ul de cameră pe platforma Google. Se pare însă că Microsoft a găsit o mică portiţă, iar rezultatul final este impresionant.

În definitiv, dacă vreţi să realizat filmuleţe în format timelapse sau vreţi să vă stabilizaţi într-un mod mai eficient capturile video din vacanţă, accesaţi link-ul de Google Play.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail