05 feb. 2015 | 16:58

Microsoft renuță la fratele mai mic al Windows 8. Windows RT a devenit istorie

ACTUALITATE
Microsoft renuță la fratele mai mic al Windows 8. Windows RT a devenit istorie

În urma celor mai recente anunţuri Microsoft, este evident că este o platformă eşuată ce nu va mai avea partea actualizări sau lansări de aparate.

Dacă pentru un moment aţi crezut că Windows RT va continua să reprezinte un punct de interes pentru gigantul din Redmond, v-aţi înşelat amarnic. Sistemul de operare al companiei americane pentru tablete pe arhitectură ARM nu a făcut decât să ridice mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri. Din acest, motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză că nimeni nu mai produce la această oră dispozitive cu Windows RT.

Cel mai recent anunţ pe marginea acestui subiect a venit din partea unui purtător de cuvânt al Microsoft. Acesta din urmă a confirmat pentru The Verge că atrăgătoarea tabletă cu Windows RT nu se mai produce. Deşi mai există în continuare stocuri cu respectivul gadget online pe Microsoft Store sau în magazinele mai multor comercianţi, acea tabletă a devenit oficial un nou capitol încheiat din istoria Nokia. Acest anunţ vine la aproximativ o săptămână după ce Microsoft a încetat producţia şi pentru Surface 2, cea mai recentă tabletă ce rula Windows pentru procesoare ARM.

Iniţial, am văzut tablete cu Windows RT şi de la producători precum Lenovo, Asus, Samsung sau Dell. Din păcate, vânzările scăzute, confuzia din piaţă vizavi de modul desktop al respectivului sistem de operare care nu permitea instalarea de aplicaţii terţe, cât şi numele nu foarte sugestiv, au contribuit la eşecul platformei.

Acum, cei care vor o tabletă cu Windows, se pot orienta către creaţii cu procesoare Intel şi o diagonală între 7 şi 8 inci. Rămâne acum să mai aşteptăm câteva luni pentru a vedea dacă Windows 10 va rula şi pe dispozitive cu arhitectură ARM sau în acel spectru de piaţă nu vor exista decât smartphone-uri şi phablet-uri cu cel mai recent SO ieşit din Redmond.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele