„Regele pirateriei“, la 3 ani după Megaupload: Luptă cu guverne, Skype și pentru șefie în cloud

, 20 Ian, 16:34

Megaupload a încetat să mai existe din urmă cu trei ani. Atunci, autoritățile din Noua Zeelandă l-au arestat pe Kim Dotcom, fondatorul, i-au percheziționat acestuia casa și au blocat serverele Megappload. Ce s-a întâmplat în trei ani de la raidul din 20 ianuarie 2012?

Kim Dotcom, fondatorul site-ului Megaupload şi unul dintre cei mai cunoscuţi „piraţi” online, a fost arestat în ianuarie 2012, în urma unui raid al autorităţilor. Numele său real este Kim Schmitz, iar în ultimii trei ani a reușit să scape, mulțumită banilor și avocaților, de extrădare în Statele Unite ale Americii.

Kim Dotcom s-a născut în oraşul Kiel, din nordul Germaniei, dar probabil că nu te interesează viața lui, ci mai degrabă munca pentru care îl știi. După ce a primit primul calculator la nouă ani, s-a apucat să copieze jocuri şi să le vândă prietenilor, iar în primele zile ale internetului obişnuia să-şi „facă loc” în computerele altora. Dotcom nu şi-a ţinut trecutul niciodată secret, lăudându-se că a intrat în serverele NASA, ale Pentagonului şi ale unei bănci celebre.

După ce a fost condamnat în 1998 pentru activităţile sale ilegale ca hacker, a început să facă o avere prin oferirea de soluţii pentru filmele de securitate online. Conform cotidianului german „Der Spiegel“, Dotcom şi-a jurat că va deveni unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume pentru că, spunea el, e mai deştept decât Bill Gates. În tabloidele germane, Kim era celebru pentru fotografiile alături de femei atrăgătoare, maşinile scumpe şi chiar pentru un film „documentar“ denumit „Kimble goes Monaco“. A fost, și continuă să trăiască asemenea, unul dintre cei mai excentrici oameni. În casa din Noua Zeelandă, autoritățile i-au găsit mai multe opere de artă.

Cum își prezintă Kim Dotcom arestarea din 2012

Înainte de închidere, Megaupload a ajuns să deţină 4% din întreg traficul de pe Internet. FBI a estimat că Dotcom avea un venit de 115.000 de dolari pe zi de pe urma imperiului său online, iar printre bunurile sale erau 20 de maşini de lux, printre care Mercedes, Rolls Royce şi chiar un Cadillac roz.

„Regele pirateriei“ fără coroană

Probabil că ai mai auzit despre Kim Dotcom că ar fi „regele pirateriei“. În martie 2012, într-un interviu acordat „The Guardian“ și citat de „Adevărul“, el a spus că nu este așa ceva, iar pirateria nu a început și nu se va sfârși cu el.

„De unde vine pirateria? Ea vine, să zicem, de la oameni din Europa care nu au acces la un film în momentul când acesta este scos în SUA. Dacă modelul de afaceri ar fi schimbat şi toată lumea ar avea acces în acelaşi timp, nu am avea o problemă de piraterie. Opinia mea este că guvernul SUA protejează un sistem de monopol care nu funcţionează în epoca Internetului”, a spus Dotcom.

În același interviu, a motivat că nu este un rege al pirateriei, ci el doar a oferit stocare online şi lungime de bandă pentru utilizatorii care doreau să stocheze fişiere. În același sens a răspuns și directorul tehnic al Megaupload într-un mail citat de Dotcom într-un interviu pentru „Financial Times“ (via „Adevărul“) din aprilie 2013. „Noi nu suntem piraţi, noi doar furnizăm servicii de transport pentru piraţi“, ar fi spus acesta, iar Dotcom a continuat prin a afirma că Departamentul de Justiție din SUA nu are simţul umorului.

dotcom-mega-baboom_thumb.jpg

Tocmai pentru că nu se consideră pirat online, Dotcom a declarat că oamenii vor să facă schimb de informaţii cu ceilalţi, vor să împărtăşească, iar el a înlesnit acest lucru. Cum ar trebui să supravieţuiască producătorii de conţinut, dacă pirateria e în floare? „Sunt de acord, mai ales pentru producători, Internetul este o provocare. Dar este un lucru nou. Desigur că modelele de monetizare se vor dezvolta într-un final. Se vor găsi soluţii pentru asta“, a afirmat Dotcom.

În trei ani fără Megaupload, a creat Mega servicii

La un an de zile de la arestare, Kim Dotcom a lansat cu mare show serviciul de stocare online Mega. În doar o oră, 100.000 de oameni și-au făcut cont atunci. „Nu am mai văzut nimic asemănător până acum. Am făcut un pic de PR şi am primit un pic de atenţie, dar nu mă aşteptam la succesul acesta“, a spus Dotcom.

kim dotcom si mega

Încă din start, site-ul a oferit 50GB spațiu de stocare, iar în timp a lansat aplicații pentru Android, iOS și Windows Phone. Au fost și cazuri în care site-ul a fost acuzat de piraterie, dar era printr-un alt site care nu ținea de Dotcom. La fel ca Megaupload, Dotcom oferă doar spațiul, ce pui este responsabilitatea ta. El a lăudat serviciul pentru criptare, declarându-se și un dușman al spionajului american realizat prin NSA.

În 2013, lansarea ţinută în curtea lui Dotcom din Noua Zeelandă a fost ceva nemaivăzut. Dotcom a intrat pe scenă ca la box, fiind prezentat ca „un maniac multimilionar, campion la categoria grea, de trei ori câştigător al premiului Oscar şi veterinar calificat“. În faţa scenei au stat mai mulţi bodyguarzi de sex feminin, care aduceau aminte de gărzile lui Muhammad Gaddafi. De asemenea, spectacolul a avut şi elicoptere pe care scria FBI, un raid fals şi o ridicare a lui Dotcom de către actori care-i întruchipau pe cei care l-au arestat în 2012.

Deşi Mega e un proiect legal, ca Google Drive, OneDrive sau Dropbox, mai mulţi oameni şi-au arătat îndoiala în 2013 că Mega va rămâne doar atât. „Ne interesăm de proiect şi de modul cum funcţionează. Ştim doar că Kim Dotcom şi-a construit cariera şi averea pe furtul operelor creative“, au declarat reprezentanţii industriei de film din Statele Unite ale Americii, citați de „The Guardian“.

„Regele“ pirateriei a fost prevăzător şi în cazul atacurilor asupra serviciului. „Mega nu foloseşte niciun echipament existent. Serverele au fost construite de la zero, astfel că nu există nicio cale prin care cineva să le exploateze, este tehnologia noastră“, a declarat Dotcom într-un interviu pentru „The Next Web“ (via „Adevărul“). Se pare că el s-a înconjurat şi de oameni cu experienţă în securitatea informaţiilor ca portalul să fie cât mai sigur.

Ce face Kim Dotcom în prezent?

Stă. Mulțumită banilor săi și avocaților pe care i-a avut la dispoziție cu banii săi, stă liniștit în Noua Zeelandă. A creat Partidul Internet, care n-a câștigat nimic în alegerile din septembrie, și ar fi cheltuit 10 milioane de dolari în bătăliile juridice pentru a sta liniștit în Noua Zeelandă. Deocamdată, stă. Dacă va fi extrădat în SUA, el este acuzat de mai multe organizații care îi cer daune de sute de milioane de dolari. „Mega Conspiracy (n.r. – numele pe care l-au dat anchetatorii rețelei lui Dotcom) a produs daune penale de 175 de milioane de dolari și pierderi de jumătate de miliard de dolari producătorilor de conținut“, se arată în plângerea la adresa lui Dotcom. Mulțumită echipei sale, a reușit să nu ajungă iar în închisoare și chiar să primească, în septembrie 2012, scuze din partea prim-ministrului Noii Zeelande pentru că a fost spionat ilegal.

Pe 2 iunie 2015, mai este încă un proces pentru Kim Dotcom pe care l-ar putea pierde, detaliază „Ars Technica“. Totuși, există apelul și cel mai probabil „regele pirateriei“ nu-și va părăsi „curtea regală“ nici anul acesta. Între timp, Kim Dotcom este activ pe Twitter, unde mai nou promovează MegaChat, serviciul cu care vrea să „ucidă“ Skype. El vrea să țină departe ochii spionilor, iar imperiul Mega pe asta s-a ridicat. Deși nu mai este șef acolo, rămâne cel mai bun promotor al acestui serviciu. Au trecut trei ani de când s-a închis Megaupload, iar pe lângă un hacker (și oportunist) de succes, Internetul a câștigat și un adversar al spionajului. Și de Crăciun gamerii au câștigat un prieten (chiar dacă temporar), după cum scria Business Insider.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail