CES 2015 – LG G Flex 2, primele impresii despre telefonul curbat care te-ar putea impresiona

, 06 Ian, 15:58

LG G Flex 2 e telefonul vedetă de la CES 2015. După anunțul oficial al LG, cei prezenți la acest eveniment au avut ocazia să îl testeze. Acestea sunt impresiile lor despre cel mai nou smartphone curbat.

LG G Flex 2 are un ecran mai mic decât modelul de anul trecut, dar din punct de vedere al designului arată mult mai bine. Înainte de a vedea primele impresii ale celor care l-au testat, iată cu ce l-a dotat LG. Are un ecran de 5,5 inci full HD cu tehnologie P-OLED și cel mai puternic procesor pentru dispozitive mobile: Snapdragon 810.

Memoria RAM este de 2GB, spațiul de stocare este de 16 sau 32GB cu posibilitatea de a-l mări cu un card microSD până la 2TB și bateria este de 3.000 mAh. LG a introdus și funcționalitatea fast charge, care presupune că îți încarci în 40 de minute telefonul până la 50%. Motorola și Samsung sunt alți producători care au apelat la așa ceva. Ca software, folosește Android 5.0 Lollipop cu interfața proprie LG.

lg g flex 2 the verge foto

LG G Flex 2, primele impresii ale celor care l-au folosit

Una dintre principalele nemulțumiri la adresa G Flex de anul trecut a fost dimensiunea. La 6 inci era prea mare, iar ecranul cu rezoluție HD era destul de în urmă față de celelalte dispozitive. Anul acesta au fost corectate aceste minusuri și feedback-ul e pozitiv. „(…) LG face telefoane mai bune și mai dezirabile și le exploatează eficient proprietățile fizice. Curbura poate pare un truc ieftin, dar G Flex 2 are mult mai multe de oferit decât atât“, a scris Vlad Savov pentru The Verge după ce a testat telefonul.

Dacă LG G Flex a impresionat prin spatele acoperit cu un material care se autoregenera, acum acesta ar trebui să funcționeze mai repede și mai eficient. De asemenea, sticla de pe LG G Flex 2, pe fața dispozitivului, este cu 20% mai rezistentă la zgârieturi. Un alt truc prin care G Flex a impresionat era capacitatea acestuia de a putea fi îndreptat fără probleme. Această aptitudine se păstrează și în 2015 pe Flex 2, ba chiar cei de la LG susțin că te poți așeza pe telefon fără să îți faci griji.

Cum „se vindecă“ LG G Flex 2


„(…) cu dimensiunea sa mai redusă, Flex 2 se simte mai puțin ca o ciudățenie decât originalul și este surprinzător de atractiv și ușor de ținut în mână – dacă te poți obișnui cu forma sa neobișnuită“, scrie Katie Collins pentru Wired.

TrustedReviews prin Luke Johnson s-a avântat într-un preview pe larg cu noul smartphone LG, iar verdictul nu este pe de-a întregul pozitiv. „LG G Flex 2 este un pas înainte față de predecesor la orice capitol. Din păcate, tocmai ecranul curbat și flexibil este cel care nu îi sporește progresul. (…) Cu o grămadă de viitoare telefoane cu Snapdragon 810 pe cale de a fi lansate în 2015, dotările G Flex 2 nu justifică prețul adus de curbură. Mai ales că beneficiile acesteia sunt prea puține și deloc evidente“, notează Johnson.

LG G Flex 2 cu siguranță e un dispozitiv mult mai atrăgător decât cel vechi. Totuși, nu va fi un hit de vânzări, cum nici cel vechi nu a fost. Este un experiment rafinat, este mult mai plăcut, dar cu nimic mai util decât cel de anul trecut sau decât un LG G3 ori alt telefon. E doar un dispozitiv cu care să ieși (și să iasă) în evidență, precum Galaxy Note Edge.

lg g flex 2 the verge

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail