03 mart. 2015 | 15:42

MWC 2015 – LG G Flex 2 ajunge în magazine în primăvară

ACTUALITATE
MWC 2015 - LG G Flex 2 ajunge în magazine în primăvară

Cu ocazia celui mai mare eveniment din industria de telefonie mobilă, Mobile World Congress (MWC), care va începe săptămâna viitoare la Barcelona, LG Electronics (LG) anunță disponibilitatea la nivel global a mult așteptatului smartphone curbat, G Flex2.

ACTUALIZARE 3 martie 2015 LG G Flex 2 a fost lansat la CES 2015, dar a fost adus și la MWC 2015 din Barcelona. Mai jos avem o galerie foto cu telefonul curbat al celor de la LG.

Acesta se va regăsi inițial în ofertele principalilor operatori de telefonie mobilă din Statele Unite, Hong Kong, Singapore, Franța, Germania și Marea Britanie, urmând ca disponibilitatea acestuia și pe alte piețe cheie din America de Nord și Sud, Europa și Asia să fie anunțată în săptămânile de după MWC.

Ecranul Plastic-OLED Full HD de 5,5 inci, integrat în carcasa curbată a G Flex2, oferă o experiență de vizualizare inedită, dispunând de un aspect fin cu rezistență ridicată. Îmbunătățirile se regăsesc și dincolo de suprafață, G Flex2 dispunând de un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810, care oferă o performanță la fel de impresionantă ca și aspectul telefonului. Spatele acestuia, dotat cu tehnologie de auto-reparare, va repara zgârieturile de zi cu zi în aproximativ 10 secunde, iar funcția Fast Charge permite încărcarea bateriei de 3000mAh până la aproape 50 % în aproximativ jumătate de oră. Memoria RAM este de 2GB, spațiul de stocare este de 16 sau 32GB cu posibilitatea de a-l mări cu un card microSD până la 2TB.

G Flex2 demonstrează că încă mai există posibilitatea realizării unui design inovativ pentru un smartphone, dincolo de rame metalice și ecrane mai mari,” a declarant Juno Cho, președinte și CEO al LG Electronics Mobile Communications Company. Noi credem ca G Flex2 este combinația perfectă între formă și funcționalitate. Este un smartphone de la care oamenii pur și simplu nu își vor putea lua ochii.