LG a creat ecrane OLED bune de tapet

, 20 Mai, 10:00

Cele mai noi display-uri ale celor de la sunt atât de subţiri încât pot fi lipite pe o suprafaţă magnetică fără a influenţa în vreun fel calitatea imaginii.

La ora actuală, cei de la s-ar putea să deţină cele mai avansate tehnologii când vine vorba de producţia de ecrane. Până şi Apple a apelat la serviciile companiei coreene pentru a asigura panourile folosite la Apple Watch.

Deşi nu este încă un televizor, ci doar de un ecran ce urmează să fie integrat într-un TV, performanţa tehnologică este impresionantă. În definitiv, acum nu doar că vorbim de un display curbat, dar acesta poate lua aproape orice formă a sistemului magnetic de susţinere. Versiunea de 55 inci, ilustrată în imaginea de mai sus, are doar un milimetru grosime şi 1,9 kilograme. În mod evident, un TV construit în jurul lui va fi mai gros şi mai un pic mai greu, dar nu cu foarte mult.

,,Ar trebui să fim capabili să producem volume semnificative pentru clienţii noştri din iulie sau august, însemnând că sperăm să atingem o capacitate maximă de producţie şi promovare începând cu al treilea trimestru al acestui an.” Având în vedere declaraţiile lui Yeo Sang-deog, directorul LG Display responsabil de producţia de OLED-uri, acest panou a depăşit deja stadiul de prototip şi nu este deloc exclus ca în câteva luni să-l vedem folosit în câteva produse.

Din păcate, presimt că nu va ajunge în magazine versiunea magnetică, dar am încredere că noua generaţie de TV-uri ce va fi anunţată în toamnă va fi cu adevărat uimitoare.

lg oled display magnet

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail