Lenovo Vibe Shot, dovada că un cameraphone nu trebuie să fie cât o cărămidă [HANDS ON]

, 03 Mar, 13:25

Lenovo Vibe Shot este un nou vârf de gamă lansat de compania chineză în cadrul MWC 2015. Am avut câteva momente cu el și avem câteva păreri.

Cu toate că nu a avut parte de o lansare cu surle și trâmbițe, ca Samsung Galaxy S6 sau HTC One M9, Lenovo Vibe Shot se numără printre cele mai interesante telefoane de la MWC 2015.

Cu siguranță nu este primul cameraphone de pe piață, dar este cel mai subțire și cel mai arătos de până acum. Dacă Lumia 1020 ne-a speriat cu o cocoașă de toată frumusețea, iar Samsung K Zoom ne-a făcut să uităm că este un telefon, Lenovo Vibe Shot ne arată că se poate și altfel.

Vedeți mai jos ce ”gust” ne-a lăsat după primele atingeri.

Lenovo Vibe Shot

Design Lenovo Vibe Shot

Cei de la Lenovo au pus foarte mult accentul pe design în ultimii ani, iar acest lucru se vede și la numeroasele smartphone-uri lansate în ultima perioadă.

Lenovo Vibe Shot iese în evidență printr-un aspect premium, dar jucăuș, modern, dar, în același timp, cu aer de ”vintage”. Arată ca o cameră foto compactă ”de pe vremuri”, iar sticla lucioasă și metalul texturat îl transportă din nou în prezent.

Este un gadget subțire, cu un profil de numai 7,5 mm, și pare chiar fragil la prima atingere din cauza greutății reduse.

Butoanele de volum sunt plasate pe marginea din dreapta și există și un buton dedicat pentru cameră, iar ecranul de 5 inch full HD este delimitat de două margini subțiri. Ce m-a deranjat a fost prezența butoanelor capacitive sub ecran.

Lenovo Vibe Shot este disponibil în trei culori (alb, roșu și gri), însă cea mai atrăgătoare pentru ochi este cea roșie, pe care o vedeți și în imaginile de mai jos.

Lenovo Vibe Shot

Performanță Lenovo Vibe Shot

Lenovo Vibe Shot are dotări foarte bune, fiind construit în jurul unui procesor octa-core Snapdragon 615. Funcționează pe baza unei memorii RAM de 3GB și are o baterie de 2.900 mAh care, teoretic, ar trebui să îi ofere o autonomie mai mare de o zi.

La prima vedere, totul se mișcă foarte rapid, iar interfața Lenovo (cu toate că nu este printre preferatele mele), pare bine optimizată pentru hardware-ul pe care rulează.

Cu toate că este un cameraphone, Lenovo Vibe Shot poate face față jocurilor solicitante, dar și clipurilor video în format HD.

Lenovo Vibe Shot

Display Lenovo Vibe Shot

După cum ziceam mai sus, display-ul de pe Vibe Shot este unul de 5 inch cu rezoluție HD. Este exact genul de ecran cu care ne-a obișnuit Lenovo pe smartphone-urile sale mai de vârf: ușor suprasaturat și cu un contrast puternic.

Luminozitatea părea puțin scăzută la prima vedere, dar nu cred că ar avea mari probleme în lumina directă a soarelui. La urma urmei, vorbim despre un gadget care costă numai 350 de dolari, adică jumătate față de vârfurile de gamă ale altor companii.

IMG_0943

Cameră foto Lenovo Vibe Shot

Cu toate că nu am reușit să testez ”pe bune” camerele foto de pe Vibe Shot, trebuie să menționez câteva lucruri. În primul rând, cea principală are folosește un senzor de 16MP, cu stabilizare optică a imaginii și o lentilă modulară din șase bucăți.

Are bliț în trei tonuri, dar și focalizare cu laser. Practic, cei de la Lenovo au reușit să îngrămădească toate inovațiile cu care se laudă alți producători într-o singură cameră foto de pe smartphone.

Și partea de software este importantă. În modul ”Smart” (adică Auto), vei fi ghidat pentru a face cea mai reușită poză posibilă și există chiar și un sistem de identificare a obiectelor care schimbă setările pentru a face cele mai bune fotografii. În modul Pro, în schimb, ai acces la numeroase setări, precum ISO sau expunere.

Camera este rapidă și culorile sunt reprezentate foarte bine, la prima vedere, dar stabilizarea optică nu pare să fie la potențial maxim. Totuși, vorbim despre un gadget care apare pe piață abia în luna iunie, și până atunci problemele ar putea fi rezolvate.

Iar amatorii de selfie nu trebuie să dispere, pentru că Lenovo s-a gândit și la ei. În față există un senzor de 8MP, pentru poza perfectă de Instagram.

Fotografiile au fost realizate cu Cannon 100D, disponibil la F64

Concluzii Lenovo Vibe Shot

Fiind vorba despre un material de tip ”prima atingere”, trebuie să luați în considerare faptul că nu am putut testa camerele foto așa cum ar trebui pentru un astfel de smartphone. Dar, dacă ele se vor dovedi a fi pe măsura numelui, Lenovo Vibe Shot ar putea fi considerat, cu adevărat, cel mai frumos cameraphone de până acum.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail