Lenovo aniversează un deceniu de când a cumpărat PC-urile IBM

, 04 Mai, 15:31

În urmă cu un deceniu, Lenovo cumpăra divizia de PC-uri de la IBM. În prezent, este cel mai mare producător și se bucură de creștere pe segmentul mobil.

În ultimul deceniu, Lenovo a cunoscut o creştere mare, devenind lider mondial pe piața PC-urilor și numărul trei la nivel mondial pe piața smartphone-urilor, tabletelor şi a serverelor x86. „Achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM a transformat peste noapte Lenovo într-o companie globală, schimbând nu doar compania, ci şi industria”, a declarat Yang Yuanqing, președinte şi director general Lenovo, conform comunicatului de presă remis „Playtech“.

Înainte de achiziţia diviziei de PC-uri de la IBM din 2005, Lenovo era pe locul 9 în industria mondială a PC-urilor, cu 2,3% cotă de piaţă şi un profit anual de doar trei miliarde de dolari. În 2015, Lenovo a devenit numărul unu în lume, cu o cotă de piaţă de 20% şi un profit care a crescut de până la 13 ori mai mult în ultimii 10 ani, ajungând la 39 de miliarde de dolari.

Momente esențiale din istoria Lenovo a ultimului deceniu:

  • A achiziţionat divizia de PC de la IBM, inclusiv ThinkPad (2005)
  • A lansat primele PC-uri sub marca Lenovo în lume (2006)
  • A sponsorizat Olimpiada de la Beijing furnizând 20.000 de piese de infrastructură şi hardware; a intrat pe piaţa globală a utilizatorilor de laptop-uri şi desktop-uri; a creat ThinkPad X300 (2008)
  • A creat JV cu NEC şi Compal şi a achiziţionat Medion (2011)
  • A intrat în parteneriat cu EMC şi a achiziţionat Stoneware şi CCE (2012)
  • A lansat YOGA multimode PC (2012)
  • A devenit numărul unu în lume pe piața de PC-uri; a început să vândă smartphone-uri în afara Chinei; şi a introdus interpersonal computing cu Horizon Table PC (2013)
  • Încheierea achiziţiei Motorola Mobility şi a business-ului IBM X86 şi lansarea tabletei multimode YOGA 2 Pro cu proiector încorporat (2014)
  • 100 de milioane de laptop-uri ThinkPad vândute (2015)

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail