04 iun. 2015 | 09:00

Batman Arkham Knight, lansat oficial în iunie: în România îl vei putea cumpăra de la eMAG

ACTUALITATE
Batman Arkham Knight, lansat oficial în iunie: în România îl vei putea cumpăra de la eMAG

Batman Arkham Knight este unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului și ne pregătim pentru el încă din 2014. Va fi disponibil în iunie și acum știm o dată de lansare și pentru România.

Batman Arkham Knight ar putea fi ultimul joc al francizei, după Arkham Asylum şi Arkham City. Este dezvoltat de cei de la Rocksteady şi, pe lângă console next-gen, precum PlayStation 4 şi Xbox One, va putea fi jucat şi de către posesorii de PC-uri. Cum era de aşteptat însă aceştia din urmă vor fi nevoiţi să aibă nişte configuraţii mai mult decât decente pentru a profita de grafica spectaculoasă din Arkham Knight. Despre configurația optimă, Playtech a scris aici. Mai important e când se lansează în România.

Jocul va fi lansat oficial pe 23 iunie 2015. La eMAG va fi în stoc pe data de 22 , dar el este disponibil chiar acum la  precomandă la eMAG. Acest titlu se înscrie în lista celor mai noi și interesante jocuri pe care eMAG le aduce în România și pe care le poți găsi în categoria dedicată de pe site-ul magazinului. Jocul Batman Arkham Knight va fi disponibil la eMAG atât pentru console next-gen ca Sony PlayStation 4 și Xbox One, cât și pentru PC.

În această vară, după Batman Arham Asylum, lansat în 2009, Arkham City, lansat în 2011, şi Arkham Origins, lansat în 2013, este rândul lui Batman Arkham Knight să te țină ocupat și să te ducă în lumea „cavalerului negru“. Acțiunea din Batman Arkham Knight va avea loc după evenimentele din Arkham City, care au culminat cu moartea lui Joker. Scarecrow face apel la toţi răufăcătorii din Gotham pentru a-l elimina pe Batman, avându-i drept aliaţi pe Arkham Knight (un nou personaj misterios), The Penguin, Two-Face, Harley Quinn şi alţii.

Acţiunea se va desfăşura într-un Gotham City extins, împărţit în trei sectoare principale, fără timpi de încărcare atunci când se va intra sau se va ieşi din clădiri. Batman îşi va putea folosi Batmobilul, pe care îl va putea chema când are nevoie şi conduce pe străzile din Gotham. Până la lansarea oficială mai avem timp de vizionat câteva trailere și de pregătit spiritual.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele