27 dec. 2015 | 20:05

King’s Quest: A Knight to Remember – Mai mult decât nostalgie [REVIEW]

ACTUALITATE
King's Quest: A Knight to Remember - Mai mult decât nostalgie [REVIEW]

King’s Quest: A Knight to Remember combină un gameplay reușit cu o poveste extrem de interesantă.

Au trecut nu mai puțin de 17 ani de când s-a lansat ultimul joc King’s Quest. Aveam șapte ani, nu dețineam un calculator și cred că de abia începeam să prind gustul jocurilor video. Dacă nu mă înșel, pe atunci, experimentam Duck Hunt pe consola Terminator 2 a unui prieten. Astfel, review-ul acesta a fost scris din perspectiva unui om care nu a mai avut contact cu această serie înainte de a juca Kings’s Quest: A Knight to Remember.

King's Quest_20151226172509

Din fericire, nu trebuie să te numeri printre cei care au jucat titlurile din trecut pentru a fi tras de noul King’s Quest: A Knight to Remember. Dezvoltatorii au reușit, după părerea mea să facă o treabă extrem de bună și nu s-au bazat pe sentimentul de nostalgie pe care jocul l-ar trezi în rândul fanilor. Jocul păstrează doar anumite elemente din povestea inițială, iar acțiunea are loc înainte tuturor celorlalte titluri din serie.

Jucătorii vor avea ocazia de a juca cu Graham în timpul în care acesta nu era decât un tânăr ambițios. Acesta se află la începutul unei călătorii pline de aventuri care îl va transforma într-un cavaler veritabil. Desigur, tot ceea ce jucați nu este decât o poveste spusă de un Graham bătrân nepoatei sale Gwendolyn. Se presupune că toate întâmplările care vor avea loc în timp ce jucați sunt din trecut. De aceea, veți avea parte de unele momente frumoase în care Graham își schimbă povestea în funcție de acțiunile pe care le întreprindeți.

[related]

În cadrul primei misiuni, de exemplu, când am dat de un pat, de fiecare dată când mă urcam în acesta, Graham îi povestea nepoatei sale că s-a hotărât să mai tragă un pui de somn. Grafica și gameplay-ul îmi aduc aminte de primul episod din ”The Walking Dead”, un alt lucru pe care cele două jocuri îl au în comun fiind poveștile bine structurate. Nu trebuie să ignorăm nici contribuția lui Christopher Lloyd, cel care l-a jucat pe Doc în ”Back to the Future și care acum furnizează vocea bătrânului rege Graham.

King's Quest_20151226172335

În ceea ce privește diversele etape ale jocului, trebuie să vă spun că dezvoltatorii au reușit să creeze un echilibru foarte bun între două stiluri de gameplay diferite. În timp ce anumite episoade se rezumă la o acțiune liniară, altele vă vor forța să explorați mediul înconjurător cât mai mult și să vorbiți cu diverse personaje pe parcurs. Nu vor lipsi nici acele momente în care va trebuiți să apăsați rapid un buton pentru a evita un obstacol.

King’s Quest: A Knight to Remember – Puncte Pro

Gameplay-ul este concentrat, în mare parte, pe explorare și pe adunarea unor elemente care vă pot ajută pe parcurs. Astfel, trebuie să explorați aproape fiecare zonă pentru a descoperi lucruri pe care nu le-ați observat și persoane cu care nu ați vorbit. Veți avea de-a face și cu un număr mare de puzzle-uri, iar rezolvare acestora nu este atât de ușoară pe cât v-ați aștepta în mod normal.

King's Quest_20151226161822

De asemenea, fiecare episod poate avea finaluri diferite, în funcție de felul în care jucați și rezolvați fiecare puzzle. Explorarea, însă, indiferent de cât de interesantă este, reprezintă și un punct contra al jocului.

King’s Quest: A Knight to Remember – Puncte Contra

Explorarea prelungește jocul extrem de mult. Dacă petreceți trei sau patru ore jucând King’s Quest: A Knight to Remember, atunci o jumătate de oră a fost probabil pierdută călătorind. Lumea din joc nu este una extrem de mare, însă din cauza mersului relativ încet al personajului, nu va fi extrem de ușor de parcurs. Mai mult decât atât, nu veți avea acces la un sistem de transport rapid pentru a putea călători dintr-un punct în altul, iar perioadele de reîncărcare de câteva zeci de secunde sunt suficient de mari încât i-ar putea enerva pe majoritatea jucătorilor.

King’s Quest: A Knight to Remember – Concluzie

King’s Quest: A Knight to Remember stă foarte bine din punct de vedere al poveștii și al gameplay. The Odd Gentleman nu a greșit niciun aspect important al jocului. Gameplay-ul, după cum am spus este unul reușit, povestea este relatată foarte bine, iar vocile convingătoare ale autorilor creează o atmosferă foarte plăcută. Din păcate, dezvoltatorii nu au acordat atât de multă atenție altor aspecte, precum mișcarea în joc și timpul de încărcare. În cazul în care aceste probleme sunt rezolvate, nu putem decât să ne așteptăm la lucruri bune de la cel de-al doilea episod din seria de cinci pe care le vom vedea în viitor.