Jocul Mad Max nu are prea mare legătură cu filmul, dar ar putea fi la fel de bun

, 07 Aug, 10:49

Iată reţeta dezamăgirii: ia unul dintre cele mai bune filme de acţiune din ultimul timp şi fă un joc inspirat de el, care totuşi să nu surprindă nici măcar o firimitură din tot ce îl face uimitor.

Ar fi putut fi şi cazul jocului Mad Max, care nu urmăreşte întocmai firul Fury Road. Totuşi, cei de la The Verge l-au încercat şi au fost încântaţi de ceea ce au reuşit să facă cei de la WB Games. Întreaga acţiune este concentrată pe automobilul lui Max, care nu e tocmai iconicul Interceptor, ci mai degrabă o ciudăţenie post-apocaliptică pe care te-ai aştepta să o conducă Frankenstein.

Efectele vizuale sunt excelente, iar dezvoltatorii au făcut o treabă tare bună cu detaliile. Spre deosebire de alte jocuri similare, până şi norii de praf arată realist şi, în mod evident, reprezintă un aspect important al jocului, din moment ce acţiunea reprezintă, în linii mari, condus prin deşert.

Aşadar, deşi e diferit de film şi ar fi putut fi o dezamăgire, jocul Mad Max este deja nominalizat de câteva ori drept cel mai bun joc pentru PC. Va fi lansat pe 1 septembrie pentru computer, Xbox One şi PS4.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail