Jocul gratuit Hearthstone adună căruțe de bani pentru investitori

, 12 Aug, 10:00

La aproape doi ani de la lansare, Hearthstone continuă să fie unul dintre cele mai profitabile jocuri din portofoliul Blizzard, cu toate că poate fi jucat gratuit.

Având în vedere sistemul free-to-play din Hearthstone, este foarte puţin probabil să nu vă fi jucat măcar o dată jocul cu cărţi al celor de la Blizzard. Nici măcar nu trebuie să deveniţi dependenţi pentru a observa că gigantul american vă permite să vă jucaţi pentru totdeauna acest titlu, împreună cu expansion pack-urile aferente fără a cheltui vreun ban. Cu toate acestea, pentru că există posibilitatea să achiziţionaţi pachete cu cărţi folosind bani reali, în perspectiva realizării de seturi mai eficiente pentru următoarele lupte, tentaţia de a vă toca salariul pe Hearthstone există.  Mai mult decât atât, o statistică publicată recent de cei de la SuperData confirmă faptul că fenomenul respectiv nu este doar teoretic.

Conform unui raport publicat zilele trecute de SuperData, prin intermediul VG247 se pare că Blizzard obţine aproximativ 20 de milioane de dolari în fiecare lună din Hearthstone. În contextul în care Blizzard mai are şi francize cu o vechime mai mare, precum Diablo, Startcraft sau World of Warcraft, dacă v-aţi făcut vreodată griji pentru situaţia financiară a dezvoltatorului, puteţi renunţa la astfel de gânduri. Studiul confirmă că rata de creştere a profitului obţinut din Hearthstone nu este foarte mare, aproximativ 5 procente până în 2018, dar acest lucru nu este neapărat negativ. Într-o piaţă în care interesul gamerilor fluctuează masiv într-un anumit titlu, o astfel de performanţă este remarcabilă.

Concluzia raportului este una cât se poate de simplă, gamerii vor un titlu complex în deplasare, pe smartphone-uri şi tablete. ,,Hearthstone demonstrează că jucătorii tradiţionali de CCG vor să se joace pe drum, o dovadă a acestui trend fiind că încasările din Hearthstone au crescut cu 31% când titlul a devenit disponibil pe smartphone-uri.

Între timp, dacă Blizzard lucrează intens la finisarea celui mai nou expansion pack pentru Hearthstone sub forma noului The Grand Tournament. Cincizeci de pachet ce vor fi introduse în acel update costă 50 de dolari la precomandă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail