02 feb. 2015 | 18:35

Jocul Apotheon te face salvatorul omenirii în Grecia Antică [VIDEO]

ACTUALITATE
Jocul Apotheon te face salvatorul omenirii în Grecia Antică [VIDEO]

Dacă te-ai săturat de marile studiouri de jocuri și ți se pare că toate produsele lor sunt la fel, atunci Apotheon va fi un titlu care să îți atragă atenția. E produs de un studio independent și va fi lansat pe Sony PlayStation 4 și PC.

Apotheon este creația studioului independent Alientrap Games și în primul rând vei fi cucerit de grafică. Dacă ai jucat Hercules sau Mario, te vei regăsi întrucâtva ca acasă în Apotheon. Dintr-o perspectivă bidimensională te transpui într-o Grecie Antică în care trebuie să îți croiești drum spre victorie, adică amânarea sfârșitului lumii, folosind arme și protecția unui scut.

Personajul principal, dacă reușești să îl duci până la final, va deveni salvatorul omenirii. Până atunci, este înarmat cu un scut, ca orice războinic de bună seamă din acea vreme, are sabie și lance, și trebuie să treacă prin tărâmul morților spre Muntele Olimp. Acolo, are de înfruntat (și eventual înfrânt) furia zeilor. El va trebui ca în final să salveze omenirea, dobândind puterea care să-i permită un control total asupra elementelor naturii.

Dacă până aici ți se pare suficient de interesant Apotheon, atunci trebuie să știi că va fi lansat mâine, 3 februarie 2015, pentru Sony PlayStation 4 și PC-uri cu Windows. Jocul va costa 15 dolari și va fi disponibil prin Steam. Cei care au abonament PlayStation Plus vor primi jocul gratuit.

Jocul a fost dezvoltat de-a lungul a patru ani, iar de la finalul lunii ianuarie studioul Alientrap a început să îl promoveze online. Apotheon este disponibil pe site-ul producătorului aici.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele