01 iun. 2015 | 23:00

Intel ar pune 16 miliarde la bătaie pe viitorul tehnologiei

ACTUALITATE
Intel ar pune 16 miliarde la bătaie pe viitorul tehnologiei

Intel a anunțat achiziția unui important producător de chip-uri pentru suma uriașă de 16,7 miliarde de dolari.

Industria procesoarelor nu se bucură de o creștere impresionantă. Intel este cea mai mare companie de pe această piață, însă în ultimele luni a devenit din ce în ce mai clară necesitatea de a se extinde și pe alte piețe. Una dintre primele opțiuni luate în considerare de către CEO-ul Brian Krzanich a fost Altera, o companie care produce chip-uri folosite în industriile aerospațială, medicală și a automobilelor.

Deși prima ofertă a fost refuzată, intervenția ulterioară a unor acționari a determinat conducerea companiei să accepte oferta Intel. Conform Bloomberg, înțelegerea aceasta face din anul 2015 unul record pentru piața semiconductorilor, evaluată la nu mai puțin de 300 de milioane de dolari. În urmă cu câteva, Avago Technologies a cheltuit o sumă și mai mare achiziționând Broadcom pentru 37 de miliarde dolari.

Intel are acum acces la un număr de piețe extrem de interesante, care i-ar putea garanta o creștere considerabilă în viitorul apropiat. Marile probleme ale celor de la Intel sunt costurile din ce în ce mai mari, iar noua achiziție îi va consolida poziția pe cea mai profitabilă piață a sa: procesoarele pentru serverele din centrele de procesare a datelor.