20 nov. 2015 | 13:45

În sfârșit, PlayStation 4 este compatibil cu jocurile vechi

ACTUALITATE
În sfârșit, PlayStation 4 este compatibil cu jocurile vechi

După ce au afirmat în numeroase rânduri că PlayStation 4 nu va fi compatibil cu jocurile de pe consolele PS mai vechi, cei de la Sony se pare că au revenit asupra deciziei.

Cei de la Microsoft au făcut valuri anul acesta în momentul în care au anunțat că pe Xbox One vor putea fi jucate titluri de Xbox 360 cu condiția ca dezvoltatorii respectivelor titluri să-și dea acordul. În urmă cu câteva săptămâni, când funcția respectivă a fost implementată printr-o actualizare de firmware, portofoliul de jocuri pentru Xbox One s-a îmbăgățit subit cu peste 120 de jocuri lansate original pentru vechea consolă Microsoft.

De partea cealaltă a baricadei, cei de la Sony au negat că vor aplica o rețetă similară în cazul PlayStation 4. Din fericire, au revenit asupra deciziei, chiar dacă sunt câteva particularităție pe care trebuie să le aveți în vedere. Aparent, cel puțin momentan, printr-un emulator, compatibilitatea cu jocurile mai vechi de PlayStation se va extinde până la PS2. ,,Lucrăm pentru a utiliza emularea tehnologiei din PS2 pentru a aduce jocurile de PlayStation 2 pe generația actuală. Nu avem nimic altceva de adăugat la această oră.”

Trecând peste confirmarea oficială de mai sus a faptului că această poveste nu este doar un mit, merită să aveți în vedere că totul a început cu lansarea recentă a Star Wars: Battlefront. În parteneriat cu Electronic Arts, la ora actuală există un bundle PlayStation 4 pe care îl puteți cumpăra și voi de pe Amazon, pentru că se livrează în România. Printre altele, respectivul pachet include patru jocuri de pe vremea la PlayStation 2 în format digital, Star Wars: Bounty Hunter, Star Wars: Jedi Starfighter, Star Wars Racer: Revenge și Super Star Wars. 

Nu a trecut mult timp până când cei de la Digital Foundry și-au dat seama că respectivele titluri rulează prin intermediul unui emulator care nu a fost creat doar pentru acest caz particular. În acest proces, butoanele Select și Start de pe controllerul de PlayStation 2 au fost asociate părților laterale ale touchpad-ului din controllerul de PlayStation 4. Pentru a scoate și mai mult în evidentă faptul că vorbim de versiunile clasice ale jocurilor care rulează pe noua consolă, la rularea fiecărui titlu vă este afișat logo-ul PS2, în plus toate referințele in-game către butoane, nu fac referire la gamepad-ul livrat cu PlayStation 4.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele