În ”nor” e mai ușor. De ce să îți stochezi fișierele în cloud

O-initiativa-Microsoft-Romania-cu-sprijinul-PLAYTECH

Producem cantități enorme de informații în fiecare zi. Fie că este vorba de fotografii sau clipuri video, fișiere text sau audio, acestea ocupă spațiu și pot dispărea la fel de ușor cum au fost create. Soluția? Stocarea în cloud. 

Primul meu computer avea un hard-disk de 20GB. Sistemul de operare ocupa o parte importantă, iar pozele, muzica, filmele și jocurile se dovedeau mereu prea multe pentru spațiul de stocare. Pe atunci (2004), serviciile de stocare în cloud nu erau pentru toată lumea, iar singura opțiune de back-up pe care o aveam la dispoziție erau CD-urile. Și acum, într-un colț al apartamentului, există sute de CD-uri “etichetate” cu un marker negru. Partea tristă este că acum niciunul dintre ele nu mai funcționează, deteriorându-se odată cu trecerea timpului.

La scurt timp după ce mi-am luat primul laptop (2008), credeam că am scăpat de problema spațiului de stocare. Avea un hard-disk de 200GB și, pentru o vreme, nu am avut probleme. Apoi am descoperit o pasiune pentru Adobe Photoshop, iar fișierele deveneau din ce în ce mai mari și mai multe. Pentru a nu-mi pierde ”capodoperele”, am decis să le transfer pe stick-uri USB, dar și acestea s-au stricat în timp. După 10 ani, am pierdut 80% din datele stocate de-a lungul timpului. În 2015, m-am hotărât să pariez pe cloud.

Ce este cloudul

Înainte de a trece la avantajele stocării în cloud, vă invit să parcurgem împreună o mică istorie a ”norului”. În 1961, cercetătoul John McCarthy teoretiza pentru prima dată conceptul de cloud. El spunea că, la un moment dat, puterea de procesare a computerelor va putea fi închiriată ca orice alt serviciu – apă, lumină sau gaze. Tehnologia de la vremea aceea nu permitea acest lucru, dar la finalul anilor ’90, ideea lui a devenit realitate. Compania SalesForce.com oferea întreprinderilor acces la anumite aplicații printr-o interfață web. Practic, aplicațiile rulau pe computerele SalesForce.com, nu pe computerele companiilor cliente. În acest fel, se economiseau resurse și accesul la respectivele aplicații se făcea mult mai ușor. De atunci și până acum nu s-au schimbat foarte multe lucruri, cel puțin nu din punct de vedere al principiului de funcționare. Și în zilele noastre, cloudul presupune folosirea unor servere aflate la distanță pentru a efectua anumite operațiuni sau pentru a stoca informații, însă numărul de servicii a crescut considerabil, iar costurile pentru utilizatori au scăzut.

Cum funcționează cloudul? E mai simplu decât s-ar putea crede. Mai exact, utilizatorii interacționează, prin intermediul unei interfețe web sau a unei aplicații, cu niște computere foarte performante, legate între ele. Atunci când utilizezi un serviciu de stocare în cloud, este ca și cum ți-ai depozita lucrurile într-un șopron închiriat sau ca și cum ți-ai ține bijuteriile în cutia de valori a unei bănci. În loc să-ți aglomerezi sufrageria cu lucruri pe care nu le mai folosești, dar pe care nu vrei să le arunci, te folosești de un spațiu creat pentru asta. La fel și în cazul bijuteriilor, care nu ai vrea să dispară sau să fie furate.

cloud_computing

Avantajele stocării în cloud

În speranța că am reușit să explic conceptul de cloud în termeni mai prietenoși, acum vă voi explica de ce merită să folosiți această tehnologie.

În primul rând, cu ajutorul ”norului” nu rămâi niciodată fără spațiu de stocare. HDD-ul computerului se poate umple foarte repede, iar pentru a face loc unor fotografii sau filme noi fără a le șterge pe cele vechi, poți folosi un serviciu de genul One Drive, de la Microsoft. One Drive oferă un spațiu de stocare gratuit de 15GB, iar dacă mai inviți un prieten să folosească serviciul, mai primești 5GB. Mai mult, utilizatorii de Office 365 primesc un 1TB pe care să încarce absolut ce vor ei. Pentru a vă face o idee, cei 15GB pot găzdui aproximativ 6.000 de fotografii la rezoluție înaltă. Mai multe detalii despre versiunile plătite de OneDrive găsiți aici.

În al doilea rând, în cloud datele tale nu se pierd niciodată. Detaliam la începutul articolului peripețiile mele cu diverse medii de stocare. Ei bine, în cloud astfel de neplăceri nu există, deoarece informațiile nu sunt stocate într-un singur server. Serverele din rețea comunică între ele și fac automat copii de rezervă. Astfel, dacă unul dintre computere se arde, informațiile rămân în siguranță.

În al treilea rând, informațiile tale sunt în siguranță. Cloudul poate fi considerat un seif pentru datele sensibile. Șansele ca un dispozitiv precum o tabletă, un smartphone sau un laptop să se piardă sau să fie furat sunt mai mari decât șansele ca serverele să fie sparte. Astfel, anumite informații la care nu ai vrea să aibă acces alte persoane ar trebui stocate în “nor”. Serviicile de cloud storage folosesc soluții de criptare, pentru ca, în cazul unei breșe de securitate, datele să nu poată fi citite.

În al patrulea rând, îți poți accesa fișierele de oriunde și de pe orice dispozitiv. Mi s-a întâmplat de câteva ori să am neapărată nevoie să accesez un document de pe laptopul de acasă, iar stocarea în cloud m-a salvat. Pur și simplu am deschis aplicația OneDrive pe smartphone și am intrat în document, pentru că fusese salvat în folderul care se sincronizează automat cu norul. Aplicația OneDrive este disponibilă pe toate platformele și o puteți descărca de aici.

În al cincilea rând, e mult mai ușor să partajezi documentele în echipă. Să spunem că ai lucrat toată noaptea la un proiect important care conține imagini, fișiere text și fel de fel de arhive. Trebuie să dai respectivul proiect colegilor tăi, pentru a primi feedback. Ce faci atunci? În loc să folosești un stick USB (care se poate rătăci sau care se poate defecta), încarci proiectul în cloud și le dai acces instant la toate resursele.

În al șaselea rând, dacă tot veni vorba de colaborarea cu diverse persoane, cloudul te ajută să lucrezi în echipăSoluția OneNote, de exemplu, te ajută să lucrezi în timp real cu persoane aflate în alte locuri și îți permite să editezi în timp real documente în care scriu, în același timp, alți utilizatori. De exemplu, în redacție, folosim un document comun pentru a nota idei noi de articole. Toată echipa are acces la el și toată lumea poate contribui cu idei sau cu feedback.

În ultimul rând, cloudul nu-ți ocupă spațiu pe birou. Să zicem că ai investit o sumă considerabilă în harduri externe pentru a-ți face backup la datele din PC. Unde vei ține acele harduri? La fel ca și CD-urile, ocupă spațiu care ar putea avea altă întrebuințare. Cloudul te scapă de aglomerația din sertare.

 password_security

Riscurile stocării în cloud

Din nefericire, orice tehnologie informatică vine la pachet cu riscuri. Cea mai mare problemă  este securitatea, iar de cele mai multe ori, utilizatorii sunt cei ”vinovați” pentru breșele din sistem. Parolele slabe pot anula absolut toate măsurile luate de o companie, iar consecințele pot fi devastatoare. Am scris aici despre cum poți să te asiguri că nu îți ghicește nimeni parola. Merită, totuși, menționat că furtul de date nu este mai mare în cloud față de alte medii de stocare.

Vorbind de consecințe devastatoare, trebuie amintit scandalul care a înconjurat serviciul de stocare în cloud al Apple. Acolo, o eroare de securitate a dus la publicarea pe Internet a unor fotografii care le arătau pe unele vedete din străinătate în ipostaze intime. Atunci, un hacker s-a folosit de o eroare a iCloud care permite introducerea unei parole greșite la infinit, fără ca utilizatorul să fie anunțat.

Serviciul OneDrive dispune de autentificare în doi pași, ceea ce înseamnă că atunci când te loghezi pe un dispozitiv nou, vei primi un mesaj text pe telefon pentru a confirma că ești tu. Această măsură de securitate te ajută  și în cazul în care cineva ți-a aflat parola și încearcă  să-ți acceseze contul. Totuși, încearcă mereu să te asiguri că materiale care ți-ar putea afecta imaginea rămân private. Playtech a discutat cu Lucian Negoiță, Psihoterapeut Emotion Center, pentru a afla care ar fi consecințele în cazul în care intimitatea ta ar fi încălcată.

Potrivit acestuia, impactul asupra persoanelor publice este mai mic decât asupra persoanelor de rând, pentru că primele se obișnuiesc cu astfel de atacuri pe parcursul carierei. „Din păcate, persoanele publice trebuie să își asume și să plătească uneori prețul notorietății lor. Și mai trist este că pot exista și victime colaterale, copii sau parteneri care și ei pot fi afectați de publicarea unor astfel de materiale sensibile. Impactul emoțional poate varia în funcție de profilul psihologic al persoanei implicate, fie că este vorba despre o vedetă sau o persoană obișnuită. Înclin să cred că vedetele se confruntă pe parcursul devenirii lor publice cu astfel de atacuri, provocări și din partea oamenilor din massmedia. Astfel, ele parcurg un proces de desensibilizare emoțională, cu alte cuvinte își tăbăcesc pielea sufletului prin aceste multiple expuneri. Unele vedete chiar își doresc astfel de acțiuni pentru a mai câștiga notorietate, rămânând în centrul atenției și, când s-a mai așezat un pic din praf al uitării, victimizându-se. Alte persoane îndură demn și merg mai departe, asumându-și statutul și recurgând la instanțele de justiție fără mare tărăboi în presă“, a declarat Lucian Negoiță.

O persoană care a fost victima unui astfel de atac informatic poate trece printr-o serie de stări. „Sunt trei mari mecanisme prin care noi, oamenii, supraviețuim și mergem mai departe în situații interpretate ca fiind de limită, celebrele: luptă, fugi sau blocaj. Unii dintre noi alegem să ne luptăm, să luăm atitudine, alții trecem sub tăcere astfel de evenimente și mergem mai departe; sunt și oameni care pur și simplu rămân blocate și se victimizează, sunt pentru multă vreme prizonierii acelor situații“, a mai explicat Lucian Negoiță.

Dacă se întâmplă ca o persoană cunoscută să fie victima furtului de informații sensibile, cel mai bine este să întrebi cum ai putea fi de ajutor, în loc să acționezi după primul instinct. „Este important să aflăm, într-o primă fază, ce își doresc de la noi persoanele care au suferit o astfel de expunere a intimității lor. Cred că este de preferat să nu ne imaginăm noi ce își doresc și să sărim cu soluții sau cu o condescendență exagerată, să le victimizăm noi oferindu-le atenția și afecțiunea noastră astfel. Sigur, a ne arăta o sinceră compasiune când chiar simțim asta este de preferat. Empatia este ceea ce ne ajută de multe ori să mergem mai repede mai departe, să simțim că nu suntem singuri“.

În cele mai multe cazuri, explică psihologul, cei care invadează intimitatea altora sunt persoane cu o stimă de sine redusă sau care suferă de tulburări de personalitate. „Asemenea comportamente le consider a fi provocări, unele cu beneficii imediate. Unii oameni chiar se simt bine făcându-le rău altora. Astfel de comportamente sunt provocări prin care acești oameni vor să producă niște reacții în rândul persoanelor cărora li s-a violat intimitatea sau reacții din partea massmedia. Pot fi acte de pedepsire, de șantaj emoțional, de a cerși sub diverse forme atenția, aprecierea sau diverse avantaje materiale. Din punct de vedere al gradului de inteligență emoțională, îi putem considera niște copii ce provoacă pentru a obține. Metodele în sine ne diferențiază din păcate și valoric. Sunt oameni cu o stimă de sine redusă, care încearcă astfel să își umple rezervorul încrederii și valorizării interioare. Putem vorbi și despre patologii emoționale din spectrul unor tulburări de personalitate, de gen paranoid sau antisocial unde gradul de empatie este foarte scăzut. Nu îi faci rău aproapelui dacă te gîndești și la consecințele acțiunilor tale“.

În concluzie, pot spune că merită să folosești serviciile cloud, dar trebuie să o faci cu cap. Întotdeauna ai grijă de contul și parola ta și nu lăsa datele acestea la îndemâna nimănui. Ai grijă cu cine partajezi fișiere și, dacă folosești servicii de cloud pe dispozitive comune (cum ar fi PC-ul unui coleg), asigură-te că te-ai deconectat de la cont după ce ți-ai făcut treaba.  Avantajele serviciilor de stocare online sunt prea mari și prea multe pentru a fi ignorate, iar în viitorul apropiat, absolut totul va fi în cloud.

O inițiativă Microsoft Romania realizata cu sprijinul Playtech.ro

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail