IFA 2015 – Sony anunță mare eveniment pentru 2 septembrie

, 04 Aug, 10:43

Sony pregătește un eveniment pentru 2 septembrie, prima zi pentru IFA 2015, și promite noutăți pentru toate categoriile sale de produse. 

IFA 2015 se va desfășura între 4 și 9 septembrie, dar cu două zile înainte va fi deschis acest târg al electronicelor și electrocasnicelor pentru presă. Astfel, în prima zi de IFA 2015, Sony anunță că va susține o prezentare și, din poza publicată pe Twitter, înțelegem că se vor concentra pe toate categoriile de produse.

Cele mai așteptate produse sunt însă telefoanele, chiar dacă recent a anunțat modelul Xperia M5 căruia îi laudă capacitățile foarte bune pentru fotografie. Sunt așteptate însă modelele Xperia Z5 și versiunea sa Compact, iar în ceea ce privește camerele foto se pregătește modelul A7s II, a doua versiune pentru cea mai apreciată cameră mirrorless de către videografi.

Revenind la Sony Xperia Z5 și Z5 Compact de la IFA 2015, acestea sunt așteptate cu ecrane de 5,5 inci, respectiv 4,6 inci și cu cele mai bune dotări pentru anul acesta. Dacă pentru modelul mare cel mai probabil vorbim de un design și materiale premium, împreună cu o baterie mare, Z5 Compact va avea un ecran cu rezoluție mai mică, cel mai probabil policarbonat pentru carcasă și câteva compromisuri în ceea ce privește dotările.

În poza publicată pe contul de Twitter a Sony Italia, mai sunt prezente trimiteri spre ceasul inteligent, entertainment prin consola PlayStation 4 și televizoare, și divizia audio prin Walkman și perechea de căști. La IFA 2015 va fi prezent și Samsung Galaxy Note 5, chiar dacă lansarea este așteptată pe 13 august.

eveniment sony 2 septembrie

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail