Huawei P8, „în flăcări”: Chinezii au făcut cea mai nebunească reclamă pentru noul flagship

, 07 Mai, 19:30

Focul este un element dificil de capturat în poze. Nu numai că este periculos, dar luminozitatea variază mult, expunerea lungă rezultă în motion blur și contrastul dintre subiect și flăcări este mare. Toate acestea ne dau de înțeles un singur lucru: dacă vrei să faci o poză bună în care să ai flăcări, ai nevoie de o cameră excelentă.

Cei de la Huawei au considerat că flagshipul P8 este capabil de această performanță. Și nu oricum, ci respectând în paralel trei reguli: folosirea funcției Light-Painting, înconjurarea modelului cu flăcări, nicio modificare în Photoshop permisă. Așa că s-au hotărât să facă o reclamă originală, care ar putea da câteva lecții de marketing concurenților Apple, Samsung, HTC și LG.

Așadar, rețeta e simplă: se iau un fotograf care a luat destule premii la viața lui, pe nume Benjamin Von Wong, un frumos Huawei P8, o echipă de pirotehnicieni, un model în rochie de gală și o echipă de filmare, se amestecă, iar produsul final e uimitor. Deși era sceptic la început, Wong a realizat, după câteva teste, că Huawei P8 este capabil de această performanță.

„În mod normal, senzorii mici nu pot face expunere lungă fără a introduce zgomot în imagine. P8 reduce considerabil acest zgomot, prin capturarea imaginilor multiple într-un interval de timp prestabilit, pe care le compară și le lipește între ele pe cont propriu. E practic aceeași tehnică folosită pentru „dârele” de stele, deosebirea că nu ai nevoie de un computer”, a explicat fotograful. „Odată ce au fost setate luminile, crearea acestor poze a fost precum sincronizarea unui dans. Telefonul își făcea deja treaba, tot ce rămânea de făcut era să coordonez pirotehnicienii să facă mișcările potrivite și să fac clienții fericiți.”

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail