HTC One M9 – Trilogia acelui Unu [REVIEW]

, 10 Apr, 12:06

Au trecut doi ani de la primul HTC One din aluminiu și avem deja trei modele. Cel mai nou, HTC One M9, a ajuns la noi pentru un review. Iată ce a schimbat HTC într-un an.

Primul HTC a fost, din multe puncte de vedere, o revoluție, dar mai ales a fost prin camera foto. Taiwanezii au încercat să refacă asta anul trecut, montând o cameră dublă pe spate, care îți permite să refocalizezi o poză. Era însă o funcționalitate prea puțin utilă, așa că anul acesta a dispărut. În loc, a venit o cameră de 20 de megapixeli.

Video review pentru HTC One M9

Acesta e HTC One M9 și review-ul pentru el. De frumos e frumos, are cel mai nou Android, iar tot ce trebuie să știți am detaliat aici: http://bit.ly/onem9review

Posted by playtech.ro on Friday, April 10, 2015

Așteptam multe de la HTC One M9, dar mai ales așteptam o cameră bună (cu sau fără rezoluție 4K). Designul știam că va fi bun, construcția la fel, iar după o săptămână am un bagaj de impresii, majoritar pozitive, despre One M9. Rămâne însă și o mare dilemă (retorică?): de ce când e atât de ușor să faci un dispozitiv foarte bun, din toate punctele de vedere, producătorii eșuează unde n-ar trebui?

Preț: HTC One M9 este disponibil aici la un preț de 3.100 de lei.

Introducere – HTC One M9

Dacă spui despre acest telefon că e superb, nu greșești. Dacă aluminiul poate fi sexi, atunci aici e cât de sexi se poate. Este șlefuit pe spate, mai neted pe margine și găurit simetric pe față, unde sunt difuzoarele. Este, totodată, un termometru rudimentar pentru anotimpuri, dar nu creează un disconfort atât de mare pe cât te-ai aștepta. HTC spune că este și mai aderent decât One M8, dar e cam greu să sesizezi asta în folosirea de zi cu zi. Cert e că aderența pomenită e suficient de bună cât să n-ai probleme.

HTC One M9 este impresionant prin prezența fizică, este un telefon de care și cu care nu ți-e jenă să te afișezi. Este, poate, și peste iPhone din acest punct de vedere. Scade însă în raport cu telefonul Apple și cu altele când vine vorba de camera foto și de interfața Sense. Pe cea dintâi o voi detalia puțin mai târziu, dar despre interfață trebuie să știi că nimic nu este mai enervant decât un telefon care te tot întreabă detalii de tipul: dar nu vrei să sincronizezi Sense cu Facebook? Dar Google+? Dar nu vrei să vezi ce a pregătit HTC pentru a te aduce în universul său? Nu, nu vreau niciodată și ca mine se poate să fie mai mulți oameni. Nu-mi place integrarea și interogarea de așa natură și preferam (speram!) ca HTC să renunțe treptat la ea. Nu este singura companie care o practică și îmi displace la toate celelalte.

HTC One M9 review PLAYTECH (10)

În schimb, ireproșabil designul interfeței. Acum, s-a inspirat și de la launchere dedicate pentru Android și poate „învăța” comportamentul tău ca să știe de ce aplicații ai nevoie. De asemenea, dacă ești unul dintre acei oameni, ai un selector de teme ca să personalizezi și mai mult dispozitivul. Sense a ajuns la versiunea 7 și arată foarte bine, funcționează asemenea. Pictogramele sunt minimaliste, așa cum trebuie în Android Lollipop, iar meniul cu scurtături pentru setări e ușor de modificat. Încă există un browser preinstalat care nu e Chrome, Firefox sau altul din Play Store, ci este unul prezent pe majoritatea dispozitivelor cu Android și nu este cea mai fericită alegere.

Deși în aparență poate că One M9 este la fel ca cel de anul trecut, sunt mici diferențe care îi justifică prezența. Ca design, pe margine a fost adăugată o margine suplimentară, care te ajută să îl ții mai bine. De asemenea, și aici e binevenit, butonul Power a fost mutat pe margine, sub butoanele de reglare a volumului. Are și o textură plăcută la atingere, ca să îl identifici mai ușor față de celelalte butoane. Totuși, ai grijă dacă vii de la alt tip de telefon (eu folosesc un Motorola Moto X), că s-ar putea să confunzi butoanele și să mărești volumul în loc să blochezi ecranul.

HTC One M9 review PLAYTECH (15)

HTC One M9 a fost anunțat cu un preț de 3.200 de lei. Puțin sub alți concurenți, dar cel mai mare competitor s-ar putea dovedi chiar One M8. Costă cu câteva sute de lei mai puțin și în afară de camera foto diferențe mari nu mai sunt. Rămân aspectul premium, construcția, autonomia și interfața, dar problema HTC s-ar putea dovedi promovarea telefonului în rândul utilizatorilor.

Am lăsat spre final o listă condesantă cu dotările hardware, pentru că în cazul One M9 este puțin mai mult despre „cum se simte“ telefonul decât despre ce are în interior. În prezent, orice high-end este suficient de bine dotat, și completat cu Android Lollipop, pentru a rula fără probleme (de reținut însă că Snapdragon 810 a avut probleme cu supraîncălzirea).

HTC One M9 review PLAYTECH (19)

Astfel, HTC One M9 are un ecran de 5 inci full HD, difuzoare stereo BoomSound cu sunet Dolby, memorie RAM de 3GB și un spațiu intern de stocare de 32GB pe care îl poți completa cu un card microSD. Camera principală e de 20 de megapixeli – filmează 4K și full HD la 60 fps, cea frontală e Ultrapixel de 4MP. Bateria are 2.840 mAh și dispune de fast charging, care în 30 de minute încarcă până la 60%. Ai și un mod de economisire a bateriei, care îți prelungește autonomia cu câteva ore. Mai trebuie să știi că telefonul folosește nanoSIM și ecranul este un Super LCD3.

Camera foto de pe HTC One M9: Megapixeli degeaba

Am înțeles și apreciat HTC One cu 4 megapixeli. A fost cea mai îndrăzneață decizie din partea unui producător, renunțând la megapixeli pentru a demonstra că ai nevoie de lumină și aplicație bună pentru poze reușite. A fost un succes pe One, dar pe One M8 a fost puțin depășită (inutil completată cu a doua cameră pentru diverse efecte).

HTC One M9 review PLAYTECH (4)

Acum, avem un senzor de 20MP, insuficient optimizat, care livrează poze cel mult satisfăcător în majoritatea cazurilor. Focalizează lent în condiții de luminozitate scăzută, culorile sunt suprasaturate și algoritmul aplicației supraexpune cu una-două trepte, chiar și când reglezi manual setările. Filmează 4K, dar lipsește stabilizarea optică (da, primul One avea!) și asta se vede. Aplicația este la fel de eficientă, doar că nu este sprijinită de hardware și de algoritmul care să le intermedieze.

Este de lăudat aici aplicația prin care poți procesa pozele. Poți crea duble expuneri, poți decupa poze, poți aplica diverse efecte. Practic, poți face cam orice ai dori să pari artist sau să aduci ceva în plus pozelor tale. Este una dintre cele mai plăcute aplicații prin care să-ți treci pozele înainte de a le trece online pe Instagram sau Facebook. Pentru mine și pentru al treilea model Zoe încă este… să fie.

Fotografii realizate cu HTC One M9

Fotografii realizate cu HTC One M9 pentru Playtech (4)

Fotografii realizate cu HTC One M9 pentru Playtech (2)

Puncte pro – HTC One M9

În continuare, HTC are cel mai frumos telefon cu Android, dar și cel mai rezistent. Este un bloc de aluminiu șlefuit, finisat cu atenție și golit pentru a ascunde în el un telefon. E dificil de reparat, dar este un compromis care nu mă deranjează câtuși de puțin.

HTC One M9 review PLAYTECH (5)

Interfața Sense este încă una dintre cele mai plăcute de folosit, de la Blinkfeed până la cum arată pictogramele și cum sunt unele meniuri aranjate. Este intuitivă și redusă la ceea ce ai nevoie.

Există opțiune de încărcare rapidă a telefonului, o funcționalitate pe care o apreciez pe fiecare telefon pe care îl folosesc, dar ține cont că ai nevoie și de încărcător special. Asta dacă vei ajunge să încarci cu altul și vei vedea că nu este atât de… fast.

Puncte contra – HTC One M9

Camera foto de 20MP este sub așteptări, de la cum generează poze HDR până la calitatea imaginilor obținute și focalizare. Sunt de 5 ori mai mulți megapixeli decât pe primele modele One, dar sunt degeaba.

HTC One M9 review PLAYTECH (25)

Este o chestiune de gust și de obișnuiță, dar butoanele de volum și Power au o cursă destul de scurtă și nu ai un feedback prea bun când le apeși. Pe modelul de anul trecut erau ceva mai bine făcute.

Costă cu 800 până la 1.000 de lei (HTC One M8 este disponibil aici la prețul de 2.600 de lei) mai mult decât modelul de anul trecut, iar în afară de cameră nu sunt schimbări prea mari. Aici s-ar putea ca HTC să aibă mai multe probleme decât ar avea cu telefoanele rivale. Da, are hardware mai bun, dar utilizatorii, în condiții de zi cu zi, nu vor sesiza diferența.

Concluzie pentru HTC One M9

HTC are dreptate în anumite privințe. Telefoanele nu trebuie să fie radicale de la an la an, îmbunătățești acolo unde ai nevoie. Apple face asta și doar din doi în doi ani vine cu ceva nou. Poate funcționa și în lumea Android, One M9 este un telefon bun, dar canibalizarea e mare între producători. Samsung și LG au ridicat destul de mult pretențiile, iar OnePlus a plusat și mai mult cu preț mic și dotări bune.

One M9 merită, dacă ai prima versiune sau dacă n-ai niciun HTC și îl alegi acum. Ai o cameră cel mult rezonabilă, un telefon foarte bine construit și un sistem de operare eficient. Plus că, mai are alte două părți bune: n-are scanner de amprente și cameră duală.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail