HP ProBook 455 G2 arată că laptopurile cu procesoare AMD nu sunt de ignorat [REVIEW]

, 03 Iul, 18:18

Cei de la HP sunt cunoscuți pentru fiabilitatea laptopurilor din oferta lor. Din păcate, de multe ori, acestea au prețuri mai crescute față de concurență, lucru care i-a scos din topul producătorilor, cel puțin pe unele dintre piețele europene. 

Din fericire, nu toate laptopurile HP sunt scumpe. Cei de la AMD fac eforturi considerabile pentru a putea concura cu promovarea agresivă a Intel, iar asta, în multe cazuri, se traduce în prețuri mult mai scăzute pentru laptopurile dotate cu soluțiile acestui producător. Partea cea mai bună? Performanțele unui laptop mai ieftin cu AMD se apropie de cele oferite de modelele cu Intel, cu toate că există anumite minusuri.

Introducere HP ProBook 455 G2

Trebuie să recunosc cu rușine că HP ProBook 455 G2 este primul PC cu procesor AMD pe care am pus mâna de la primul meu computer (dotat cu un Duron de 1,3Ghz) încoace. Funcționează pe baza unui A10-7300 cu patru nuclee și frecvență de 1,9Ghz și a unei plăci video AMD Radeon R6. Memoria RAM standard este de 4GB, însă modelul testat de mine avea un modul suplimentar de 4GB, adică un total de 8GB RAM. Spațiul de stocare este de 1TB, iar display-ul de 15,6 inch are o rezoluție 1366×768.

Laptopul este dotat cu două porturi USB 3.0 și două porturi USB 2.0, un port HDMI, unul VGA, un cititor de carduri și un DVD-Writer. Mai are și o cameră Web cu rezoluție HD, dar și un cititor de amprente.

HP ProBook 455 G2 poate fi achiziționat de aici

Puncte pro HP ProBook 455 G2

Performanța este principalul punct forte al acestui dispozitiv. Procesorul A10 este echivalentul unui i5, oferind o performanță suficient de mare pentru munca de birou sau pentru utilizatorii casnici obișnuiți. Laptopul se mișcă foarte bine în browsing și în editarea de documente, în redarea filmelor HD și face față și editărilor foto în Photoshop la rezoluții nu foarte mari. Nu mi s-a întâmplat să sughită, nici măcar când aveam peste 10 tab-uri deschise în Google Chrome, un document Word deschis și redam un clip HD în VLC Player pe fundal. Nu știu sigur dacă același lucru s-ar fi întâmplat cu modelul cu 4GB memorie RAM, însă cu 8GB (placa video împrumută din această memorie) cred că utilizatorii pot rula și jocuri mai light, la un nivel decent de detalii.

Designul este încă un lucru care mi-a plăcut. Are un aspect sobru, ceea ce îl face perfect pentru munca de birou. Îmbină un palm-rest din aluminiu argintiu cu un capac din plastic negru, mat și cauciucat la atingere. Nu este foarte gros și nici foarte greu (2,2 kg), dar m-a deranjat construcția capacului, care dă impresia că s-ar putea rupe foarte ușor (odată cu display-ul).

Senzorul de amprente este un bonus pe care îl vor aprecia cei aflați în căutarea unui laptop business, în combinație cu portul de siguranță Kensington Lock.

HP ProBook 455 G2

Puncte contra HP ProBook 455 G2

La capitolul multimedia apar probleme. Display-ul nu are o luminozitate foarte bună, constrastul este relativ scăzut, iar unghiurile de vizualizare sunt reduse. Difuzoarele, cu toate că pe hârtie beneficiază de tehnologia DTS, oferă un sunet slab, lipsit de bass. Nu este un laptop pentru persoanele care mai mult vor să se uite la filme decât să facă treabă.

Autonomia este și ea un minus considerabil. Cel mai mult am reușit să storc trei ore de folosire. Asta cu luminozitatea setată undeva pe la 30%, fără conexiune la Internet deschisă, doar redare video HD și sunet prin căști. Cu luminozitatea la maximum și browsing, laptopul rezistă aproximativ o oră și jumătate, iar asta este dezamăgitor. Când vine vorba de consumul de energie, Intel rămâne neînfrânt, reușind să ofere laptopuri cu autonomie de invidiat.

HP ProBook 455 G2

Concluzie HP ProBook 455 G2

Dispozitivul creat de la HP pare gândit special pentru biroul de la serviciu, iar procesorul AMD își face treaba mai mult decât decent. În oferta Emag am descoperit echivalentul cu procesor Intel al acestui laptop. Se numește HP ProBook 450 G2, are procesor Intel Core i5 de 2,2Ghz și costă, fără reducere, cu 900 lei mai mult. Având în vedere că, în afară de autonomie, restul punctelor minus rămân valabile și la modelul 450, laptopul testat de mine ar trebui să fie alegerea logică între cele două. Totuși, cei care vor un laptop cu AMD care tinde mai mult spre premium, la un preț similar, pot opta pentru acest model Lenovo.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail