HBO începe să vâneze piraţii de Game of Thrones într-un mod agresiv

, 20 Apr, 05:07

Într-un mod mai mult previzibil, cei de la HBO se pare că s-au săturat ca cel mai popular serial al lor, , să fie şi cel mai piratat din lume.

Indiferent dacă aveţi sau nu o afinitate pentru conţinut piratat, este aproape imposibil să nu fi auzit în ultimii ani că Game of Thrones este . Pentru că realizatorii săi s-au săturat să investească sume fabuloase de bani în fiecare episod doar pentru ca noi să-l descărcăm în mod gratuit, HBO se pare că a început să vâneze persoanele care au piratat o parte semnificativă din noul sezon.

În teorie, lansarea noului sezon din Game of Thrones trebuia să reprezinte cel mai important motiv pentru a vă abona la un nou serviciu de streaming intitulat HBO Now. Acesta costă 20 de dolari în SUA, în comparaţie cu Netflix al cărui preţ începe de la 7 dolari pe lună. Din păcate, numărul abonaţilor nu a fost atât de mare pe cât credeau analiştii HBO, deoarece au ajuns pe internet, cu câteva zile înainte de transmiterea primului episod, nu mai puţin de patru episoade din sezonul cinci al GoT.

Urmarea acelei situaţii a fost trimiterea de către HBO de scrisori cu scop de avertisment unui număr semnificativ de internauţi implicaţi în propagarea pe torrent a fişierelor cu pricina. Momentan nu au avut loc şi arestări pe marginea acestui subiect, dar gestul americanilor de la Home Box Office ar trebui să fie suficient pentru ca respectivii să nu se mai implice în promovarea unor noi episoade din acelaşi serial. HBO, prin intermediul unei organizaţii anti-piraterie, IP-Echelon, a trimis către operatori internet de pe mapamond un mesaj pentru a stimula penalizarea abonaţilor care încarcă pe internet sau descarcă filme şi seriale HBO fără autorizaţie. Li s-a recomandat deconectarea celor care încalcă în mod regulat legea drepturilor de autor.

Per ansamblu, momentan situaţia nu pare foarte gravă, iar în România nu a fost sesizate astfel de practici, dar se pare că este doar o chestiune de timp până vom ajunge şi noi pe harta organizaţiilor anti-piraterie care activează la nivel global.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail