19 apr. 2015 | 11:35

GTA V pentru PC e un hit: Cât de popular a devenit în câteva zile

Gaming
GTA V pentru PC e un hit: Cât de popular a devenit în câteva zile

La aproximativ o săptămână după ce a ajuns în sfârşit pe PC, noul se pare că reuşeşte din nou să facă valuri prin stabilirea de recorduri.

Grand Theft Auto V de la Rockstar Games este considerat unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile, chiar dacă au trecut aproape doi ani de la lansarea sa pe PS3 şi Xbox 360. Pentru depăşirea diverselor praguri, ocupă nu mai puţin de şapte poziţii în cartea recordurilor Guiness. Tocmai pentru că a trecut atât de mult timp de la lansarea versiunii originale, mulţi au crezut că interesul pentru acest titlu a scăzut, dar lansarea ne demonstrează exact contrariul.

Conform unui raport publicat de către cei de la GamesIndustry International, GTA V pentru PC tocmai a depăşit un record legat de numărul jucătorilor care s-au jucat în acelaşi timp respectivul titlu. În contextul în care recordul anterior a fost stabilit de Footbal Manager 2015 cu 56.000 de jucători, este evident că Grand Theft Auto 5 joacă în altă în ligă, dacă a dus respectiva valoare, în urmă cu două zile, la 300.000, cel mai mult pentru un joc ce nu a fost creat de Valve.

Singurul titlu care a depăşit acest prag în trecut este DotA 2 cu un milion de jucători. Aceea este însă o excepţie de la regulă pentru că Defense of the Ancients e un joc gratuit dezvoltat intern de Valve. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Counter Strike: Global Offensive, realizat tot de Valve, cu un record de 529.000 de jucători conectaţi simultan la Steam.

În concluzie, este evident că numărul celor care au aşteptat să pună mâna pe GTA V este foarte mare. O dovadă a acestei realităţi este dată şi de graba fanilor de a crea moduri într-un timp atât de scurt. Pentru că Rockstar Games a introdus şi un editor video in-game pentru a vă crea propriile clipuri cu secvenţe din joc, rămâne să mai aşteptăm câteva săptămâni pentru a vedea pe YouTube rezultatele uimitoare ale acestei unelte.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele