02 dec. 2015 | 13:09

GTA: San Andreas este acum disponibil pe PlayStation 3

Gaming
GTA: San Andreas este acum disponibil pe PlayStation 3

GTA: San Andreas, unul dintre cele mai de succes jocuri din seria Grand Theft Auto, este acum disponibil pe PlayStation 3.

Fără îndoială, GTA: San Andreas a fost unul dintre cele mai populare jocuri ale seriei. Poveste bine construită, harta imensă și varietatea uriașă de vehicule și misiuni disponibile au contribuit în mod decisiv la acest lucru. În cazul în care vă era dor de jocul celor de la Rockstar, probabil veți fi fericiți să aflați că acesta este acum disponibil pe PlayStation 3. Lansarea, după cum scriu cei de la Polygon, vine după săptămâni întregi în care s-a zvonit că jocul va fi portat pe PlayStation 4.

Astfel, GTA: San Andreas poate fi descărcat acum de pe PlayStation Store pentru doar 15 dolari și va înlocui versiunea PS2 Classic lansată în urmă cu trei ani de zile. Polygon menționează că nu va trebui să descărcați decât 2,1GB, însă nu este clar dacă noua versiune este aceeași portare pe care am văzut-o pe Xbox 360 în luna octombrie a anului trecut.

[related]

Dacă este să luăm în considerare și opiniile unor utilizatori, sunt șanse mari ca noul joc să nu vă ofere aceeași experiență de care ați avut parte pe PC în anii trecuți. Din cauza unor probleme importante legate de drepturile de autor, cei de la Rockstar se pare că au fost nevoiți să renunțe la o mare parte din coloana sonoră care a contribuit în mod decisiv la popularizarea jocului.