Dronele GoPro ne aduc mai aproape de tărâmul realității virtuale

, 28 Mai, 13:16

Cei de la GoPro au făcut recent o serie de anunțuri importante, pe viitor urmând a se concentra pe realitatea virtuală și drone.

La fel ca Apple după anul 2007, și Facebook se transformă într-o companie care dictează felul în care piața evoluează. Printr-o achiziție, cea mai mare rețea socială din lume poate duce la investiții de sute de milioane de dolari într-un anumit sector. Asta s-a întâmplat și în momentul în care au cumpărat Oculus în urmă cu 3 ani de zile, iar acum cei de la GoPro se pregătesc să facă și ei primii pași în acest sector din ce în ce mai important.

În cadrul unei conferințe susținute în California, Nick Woodman, CEO-ul companiei a declarat că se lucrează în prezent la un suport pentru șase camere foto de tip Hero4. ”Multicamera permite conținutul sferic”, a declarat Woodman. Camerele vor înregistra materiale care vor putea fi ulterior unite cu ajutorul unui program denumit Kolor. Conform celor de la GoPro, rezultatul va putea fi vizualizat cu ajutorul unor ochelari pentru realitate virtuală, dar și cu ajutorul unor servicii web de acest fel precum YouTube 360.

De asemenea, Woodman a anunțat și planurile companiei sale de a construi propria dronă, sau ”quadcopter”. ”Quad-ul este într-un fel cel mai important accesoriu GoPro”, a declarat CEO-ul în cadrul aceluiași eveniment organizat în California. Despre preț nu se știu încă foarte multe, fiind menționat doar faptul că GoPro este o compania concentrată asupra consumatorilor de rând. Astfel, conform Verge, prețul viitorului quad probabil nu va depăși pe cel al modelelor fabricate de DJI, Parrot sau 3D Robotics.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail