23 iul. 2015 | 12:51

Google rezolvă marea problemă a videoclipurilor de pe YouTube

ACTUALITATE
Google rezolvă marea problemă a videoclipurilor de pe YouTube

Din cauză că există oameni leneși și neatenți pe lume nu putem avea lucruri frumoase. De aceea încă există online videoclipuri verticale, dar mai ales ele există pe YouTube. Din fericire, Google corectează simplu și ușor problema vizionării lor.

YouTube este cea mai mare platformă dedicată conținutului video, dar asta nu înseamnă că este și perfectă. Oamenii o strică, uneori, cum este cazul videoclipurilor verticale. Sunt oameni care filmează ținând telefonul în poziție verticală, apoi încarcă acel produs pe YouTube, acesta sfârșind online cu niște benzi negre în stânga și în dreapta.

După aproape 10 ani de filmat vertical, YouTube va include o soluție la această problemă. O soluție mult mai bună ar fi fost omul care să filmeze doar orizontal, dar cum asta ține prea mult de utopie, rezolvarea de la Google presupune un mod fullscreen vertical.

Astfel, odată cu versiunea 10.28.59,  după cum informează Phandroid, vei putea ține telefonul în poziție verticală, activezi modul fullscreen și un videoclip vertical va fi mult mai ușor de urmărit. Asta nu înseamnă că dintr-o dată ai voie să filmezi așa. Nu, e greșit și așa va rămâne cât timp majoritatea ecranelor vor fi orizontale. Până atunci, videoclipul de mai sus îți explică foarte bine de ce pe lume sunt două tipuri de oameni și unul strică tot ce e frumos.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele