Google lucrează la o brățară care ți-ar putea salva viața pe viitor

, 02 Feb, 16:44

Google ne-a obișnuit cu proiectele sale ambițioase, iar cel mai nou dintre acestea s-ar putea dovedi revoluționar pentru medicină.

Ce definește un om sănătos? Aceasta este întrebarea la care cercetătorii de la Google vor să răspundă. Va dura foarte mult timp (unii zic ani, alții, zeci de ani), până când Google va putea să vină cu un răspuns competent și complet la această întrebare. Efectele, însă, s-ar putea vedea și peste secole de-acum înainte. Dacă nu sunteți la curent, în luna octombrie a anului trecut, compania din Mountain View a anunțat că lucrează la niște nano-particule magnetice care ar putea identifica celulele canceroase din organism, transmițând ulterior rezultatele unei brățări inteligente.

Nano-particulele sunt atât de mici, încât, conform celor de la Business Insider, nu mai puțin de 2.000 dintre ele ar putea încăpea în interiorul unei singure globule roșii. Cum vor fi acestea identificate de brățară? Prin intermediul luminii. Pentru a testa această nivelul de transluciditate al pielii și cum reușește lumina să pătrundă prin aceasta, cercetătorii au creat elemente care au aceeași fluorescență naturală și componente chimice ca brațul uman. Aici s-au folosit atât bucăți de piele primite de la donatori, cât și materiale sintetice.

google x lentila contact 11

Conform celor de la Google, în viitor oamenii vor lua o pilula cu astfel de nano-particule, care apoi vor intra în sistemul circulator. Acestea, în funcție de învelișul pe care îl vor avea, se vor putea atașa de diferite particule pentru a identifica anumite boli sau afecțiuni. În momentul în care se va produce contactul, nano-particulele ”se vor aprinde”. Lumina aceasta va fi detectată în momentul în care acestea, aflate în sânge, vor trece prin dreptul brățării.

Peste 100 de cercetători lucrează la proiectul care a început în urmă cu trei ani de zile. Vor mai dura mulți ani de zile până când vom avea rezultate cu adevărat notabile, dar dacă aceștia reușesc, vor reuși ”să transforme medicina dintr-una reactivă, într-una proactivă și preventivă”.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail