Gionee Elife E8 te va surprinde cu pozele de 100 megapixeli

, 28 Mai, 08:55

După ce a reuşit să creeze , Gionee se pare că vrea să introducă pe piaţă alte câteva inovaţii prin intermediul Gionee Elife E8.

Într-o piaţă în care suntem zilnic asaltaţi de noi telefoane, este foarte greu să te diferenţiezi printr-un ecran mai mare şi un procesor mai puternic. Această realitate ne-au confirmat-o şi cei de la Samsung prin intermediul noilor Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge, dar se pare că şi producători mai mici, precum Gionee vor să ne impresioneze printr-o combinaţie de design original şi funcţii hardware impresionante.

Dacă va fi confirmată autenticitatea imaginilor de mai jos, astfel ar trebui să arate iminentul Gionee Elife E8, noul vârf de gamă al celor chinezilor de la Gionee. În principiu, indiferent cum îl priveşti, liniile de design sunt impresionante, iar această particularitate tinde să fie cea mai importantă la ora actuală.

Elife E8 va fi construit în jurul unui display AMOLED cu o rezoluţie nativă QHD de 6 inci. Ar trebui să aibă o cantitate de memorie RAM de 3GB, în timp procesorul s-ar putea să fie un octa core de la MediaTek – MT6795. Memoria internă de 32GB şi sistemul de operare Android 5.0 Lollipop, mascat de interfaţa Amigo OS, ar trebui să completeze pachetul. Autonomia phabletului va fi asigurată de un acumulator generos de 3.250 mAh.

Punctul forte al acestui gadget nu va fi însă dat de design sau putere de procesare, ci de camera principală. Aceasta din urmă va fi realizată în jurul unui senzor de 23 megapixeli, mai mult decât orice membru al gamei Sony Xperia care se limitează la 20,7 megapixeli. În plus, prin intermediul unor artificii software şi capturi succesive, Gionee Elife E8 va reuşi să genereze capturi de până la 100 megapixeli, o performanţă nemaiîntâlnită la un smartphone.

gionee-elife-e8-leak-640x444

Nu ştim momentan când va ajunge pe piaţă, dar cea mai mare curiozitate a mea este dacă cei de la vor lansa o iteraţie românească a aceluiaşi telefon.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail