Galaxy Note 5 se lansează mai repede decât ai crede

, 15 Iul, 05:45

Conform precedentelor din ultimii ani, Galaxy Note 5 ar trebui să se lanseze la IFA 2015, dar se pare că anul acesta va fi o excepţie.

După ce timp de câţiva ani fiecare Galaxy Note a avut parte de o conferinţă de lansare la Berlin, în cadrul IFA, datorită vânzărilor foarte slabe înregistrate de Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge, 2015 va iniţia o nouă tradiţie. Astfel, dacă noul Galaxy Note 5 va ajunge în mâinile primilor utilizatori luna viitoare, va avea un avans faţă de iPhone 6s şi 6S Plus, gadgeturi ce ar trebui anunţate în a doua jumătate a lunii septembrie.

Mai multe surse au început să confirme în ultimele zile data de 12 august pentru o conferinţă menită să includă, printre alte noutăţi, lansarea Note 5. Evenimentul ar trebui să aibă loc la New York şi nu ar trebui să treacă decât câteva zile până când va putea fi achiziţionat în diverse colţuri ale mapamondului. Până pe 21 august nu doar că ar trebui să-l putem cumpăra din pieţe mai pici, precum România, dar tot atunci ar trebui să putem pune mâna pe Galaxy S6 Edge Plus. 

În ceea ce priveşte trăsăturile de caracter ale noului terminal, Galaxy Note 5 se preconizează a fi foarte puternic, cu o ramă foarte subţire pe lângă ecran, similară cu cea de la Galaxy A8. Display-ul ar trebui să aibă o diagonală de 5,67 inci cu o rezoluţie nativă QHD. La interior, deşi nu suntem siguri, ar trebui să ascundă un Exynos 7422 pentru procesare şi o cantitate de memorie RAM egală cu 4GB.

Al doilea aparat anunţat pe 12 august va fi un Galaxy S6 Edge Plus un pic mai mare decât Galaxy S6 Edge dotat cu un Exynos 7420 şi 3GB RAM. Restul specificaţiilor vor fi identice cu cele ale telefonului lansat în urmă cu câteva luni.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail